AcasăActualitateBuzoiancă, cerută în căsătorie de vecinul de peste drum,...

Buzoiancă, cerută în căsătorie de vecinul de peste drum, cu care a dezvoltat o relație la distanță în timpul pandemiei

O buzoiancă din Râmnicu Sărat a fost cerută în căsătorie de un vecin de cartier, domiciliat într-un bloc de peste drum, după 8 luni în care a dezvoltat cu acesta, din considerente de prevenție pandemică, o relație la distanță.

Cei doi îndrăgostiți au demarat neobișnuita lor poveste la începutul lunii martie, când s-au întâlnit online folosind site-ul de dating platonic Sentimente.ro, însă nu s-au văzut niciodată de aproape în realitate, din cauza succesiunii stărilor de necesitate, a celor de alertă, și a preocupării comune de a respecta recomandările autorităților în privința distanțării sociale.

Îl iubesc pe Marian din toată inima”, s-a exprimat Marieta Bolohan, buzoianca ce și-a asigurat prietenii că relațiile de la distanță sunt, iată, posibile, atunci când două persoane sunt unite de o dragoste adevărată, chiar și când sunt despărțite de un bulevard.

A venit timpul să facem următorul pas în relația noastră”, a declarat și viitorul mire, susținând că perioada schimbului a mii de mesaje și de fotografii pe messenger, urmată de video convorbirile interminabile pe WhatsApp, l-a convins de faptul că Marieta este aleasa inimii lui. ”Este o ființă superbă și cred că are și o voce minunată. E drept, nu am reușit chiar să mă conving 100% de asta din pricina faptului că la noi în cartier cade netul cam de 10 ori pe zi, și atunci ieșim amândoi în balcoane și strigăm unul la celălalt, peste stradă. Din cauza asta și a traficului intens, Marieta este mai mereu răgușită”, a completat buzoianul, îndrăgostit.

Cei doi sunt deciși să aștepte până în primăvară ceremonia nupțială, convinși de faptul că aprecierile autorităților, potrivit cărora pandemia va scădea semnificativ în intensitate în preajma lunii martie, sunt bazate pe date științifice solide.

N-ar fi o problemă slujba de cununie sau petrecerea de după, putem dansa și ne putem simte bine fiecare cu invitații lui, în apartamentele noastre. Dar ar fi cu adevărat dramatic ca și noaptea nunții să ne-o petrecem separat, făcând tot sex la rece, pe messenger”, explicat decizia, ușor rușinată, Marieta Bolohan.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare