Destinul României pare să fi fost mereu strâns legat de nația germană.
În aceste condiții, calificarea naționalei de fotbal a țării noastre la turneul final al Campionatului European de Fotbal EURO 2024, ce va fi găzduit de Germania, pare cât se poate de naturală.
Nația română a avut nevoie de un rege neamț care să ne dezvolte țara, Carol I.
Erau vremurile în care ceea ce se întâmpla pe acest teritoriu uimea până și țările civilizate din vestul Bătrânului Continent.
Acum, din nou cu un român de gintă germanică în fruntea statului, România uimește din nou.
A fost nevoie de Carol I, ca această țară să descopere cu adevărat civilizația, și a fost nevoie de Iohannis I – în speranța că nu va fi nevoie și de Iohannis al II-lea – pentru a o duce în Africa.
După ce a pus România pe radarul african pus în funcțiune de maimuțe aflate la manivelă, în Dubai, Iohannis I a îndeplinit un alt vis al românilor: ca țara lor să meargă după soare.
Istoria arată cum țara noastră a trecut de la rege, la președinte și, din 2023, la șef de trib și, mai nou, la șeic.
Este de așteptat ca Iohannis I și singura profesoară din România tratată regește să pună țara noastră – după radarul african – și pe ținta ultimelor triburi aborigene din Australia, pe final de mandat.