Mult trâmbițata furtună Ashley s-a dovedit doar o furtună într-un pahar cu apă. În București, câteva subsoluri inundate, câteva crăci căzute, câteva curci plouate și mulți reporteri care transmiteau cu sufletul la gură, dintr-o apă de un centimetru, că vijelia produce distrugeri nemaivăzute și nemaiîntâlnite.
Autoritățile de tot soiul au ieșit în față perorând că de data asta stihia va da piept cu ele și o să vadă ea ce pățește. Psihoza manifestată într-un mod cu totul deșănțat pe toate posturile de televiziune a băgat spaima în oameni, așa cum au făcut de atâtea alteori televiziunile începând cu teroriștii, trecând prin Covid și sfârșind cu apocalipsa vremii. Fără să țină cineva cont că cel mai mare risc este pierderea încrederii, pentru că povestea cu Petrică și lupul nu se va repeta la nesfârșit. Dar când e vorba de audiență… pereat mundus.
Pe de altă parte, ceea ce se întâmplă acum în această campanie prezidențială care a furat, ca întotdeauna la noi, startul, este de o asemănare frapantă. Toți candidații, fără excepție, anunță că, odată cu venirea lor la Cotroceni, vor declanșa o furtună Ashley. Să-l luăm, de pildă, pe Marcel Ciolacu care promite că România va deveni în zece ani unul dintre principalele hub-uri tehnologice și industriale din Europa și că planul de țară trebuie să fie: industrie, producție, export. „ Primul obiectiv”, zice el, „readucerea la viață a marilor uzine de metalurgie, siderurgie și petrochimie cu ajutorul capitalului privat”. Să mor dacă nu te apucă râsul. În primul rând, președintele României nu are nimic de-a face cu obiectivele astea. Este ca și cum o pisică vorbește despre cum trebuie formată o caravană de cămile. În al doilea rând, readucerea la viață a marilor uzine, pe care tot PSD-ul, ne amintim, le-a dat la fier vechi, este o iluzie deșartă și știe asta și Ciolacu, o știm și noi, dar dă bine. Și tot el vorbește despre o „nouă politică de stat dedicată marilor proiecte”. O, nu! Nu, te rog! Am mai avut un minister al Marilor Proiecte care a fost un minister al Marilor Jafuri, Ponta și Șova sunt încă vii în memoria noastră ca și celebra autostradă București-Brașov care a concurat serios cu autostrăzile suspendate ale lui Sorin Oprescu-Grecul. Apoi a promis sprijin fermierilor, pe care, ca premier, i-a neglijat lăsând grânele și ouăle din Ucraina să invadeze piața, ca și nenumărate investiții. Problema este că toate aceste promisiuni nu țin de funcția de președinte, lăsând la o parte faptul că nu sunt decât făgăduieli fără sorți de izbândă.
În același mod procedează și Nicolae Ciucă. El vrea ca România să fie o Coree de Sud a Europei. Și are un plan„care va revigora întreaga ramură industrială a economiei naționale, cu accent pe fabricile de echipamente militare”. După care spune despre ceilalți candidați că fac „genul de promisiuni de toate felurile… nerealiste, ca să nu le zic neserioase. Dacă-i asculţi, ai zice că preşedintele ţării se ocupă şi de investiţii, şi de şcoli, şi de spitale, şi de agricultură”. Păi și matale? I-auzi, ia: „Vom veni cu proiecte clare pentru întărirea clasei de mijloc în mediul rural. Trebuie să continuăm investițiile”. Și, bineînțeles, și Ciucă, precum Ciolacu, o să aducă diaspora înapoi acasă. Cum poate face asta un președinte… rămâne un mister. În rest… furtuna Ashley.
Nici Geoană nu se lasă mai prejos: „Candidez la președinție pentru că știu că avem nevoie de o schimbare adevărată. Știu că nu va fi ușor. Nu voi promite miracole. Dar vă promit ceva real: voi fi aici pentru fiecare dintre voi. Voi fi un președinte pentru toți – pentru cei săraci, pentru cei care vor să pornească o afacere”. Ce schimbare adevărată poate să facă cineva care a ținut țara în stagnare din 2005 până în 2010, cât a fost președintele PSD? Va fi președintele săracilor? Ei, și? Ce să facă săracii cu un președinte? Să-l pună pe masă, să-l bage în sobă să se încălzească? Va fi președintele celor care vor să pornească o afacere? Din nou intruziune în treburile de guvernare cu care președintele României nu are nici în clin, nici în mânecă. O schimbare adevărată este o furtună Ashley. Ca în Eminescu: „Azi o vedem, și nu e”.
Și lista poate continua în aceeași notă. Ca președinte, Elena Lasconi vorbește de desființarea consiliilor județene și a inspectoratelor școlare, ba promite și că personalul disponibilizat nu va rămâne în șomaj. Cum, Doamne, poate face asta președintele țării? Simion va da case ieftine… Poate pe cele ale lui Iohannis. Șoșoacă are, ce-i drept, promisiuni ceva mai realiste: „Nu veţi scăpa de mine şi veţi învăţa să respectaţi femeile din România, mamele, soţiile, surorile voastre”. Așadar, după un președinte-jucător și un președinte-absent, vom avea și un președinte-învățător.
Din păcate, nu furtuna Ashley a promisiunilor făcute este devastatoare, ci evidența: deficitul bugetar, datoria publică și cea externă, nivelul de trai, realitatea demografică și atâtea și atâtea altele, asupra cărora un președinte nu are nicio putere. Dar niciunul dintre candidații la prezidențiale nu vrea să spună adevărul, singurul adevăr căruia Tudor Mușatescu i-a dat glas prin Spirache Necșulescu, din Titanic vals: „Eu sunt un om cinstit și știu că n-o să fac nimic pentru voi”!
