HomeActualitateBiden, primele cuvinte la Casa Albă: ”Unde s-a dus...

Biden, primele cuvinte la Casa Albă: ”Unde s-a dus negrul ăla simpatic?”

Personalul Casei Albe a raportat că președintele Biden a fost în mod clar entuziasmat când a intrat în noua sa casă pentru prima dată în ultimii patru ani. Cu toate astea, în scurt timp, Biden a dat dovadă de un comportment ciudat, inexplicabil pentru apropiați, până în momentul în care s-a hotărât să comunice problema care îl preocupa.

A intrat în fugă și a verificat fiecare cameră, uitându-se în spatele canapelelor și întorcând pernele. A continuat așa o vreme, înainte să rămână fără energie și entuziasm”, a spus un angajat al Casei Albe, care a menționat faptul că, după o vreme, președintele Biden, s-a decis, destul de abătut, să pună întrebări membrilor personalului.

Hei, unde s-a dus negrul ăla simpatic? Îmi amintesc de el de când am fost aici ultima dată și a fost minunat. Obișnuiam să ne distrăm împreună, ba chiar mi-a dat și o medalie pentru că am fost cel mai bun prieten al lui. Nu-mi amintesc foarte clar numele, dar am vaga impresie că se numea Borat Pajama, sau ceva în genul ăsta, drăguț oricum”, ar fi spus președintele Biden.

Gurile rele spun că, îngrijorat de posibila reacție, în loc să-i dea de știre președintelui Biden pe ce lume se află, la recomandarea Kamalei Harris personalul a decis să-l distragă cu înghețată.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare