HomeActualitateBOR face igluuri în IOR!

BOR face igluuri în IOR!

Impresionată de criza economico-socială prin care trece România, BOR a luat decizia de a stopa lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului, mai ales că acum e iarnă grea și, chiar și cu ajutorul rugăciunilor speciale antiger, nu se poate lucra în construcții. Surse extraordinar-de-fericite din aparatul de conducere al BOR au declarat Academiei Cațavencu, în exclusivitate, că Biserica „ia în calcul, foarte serios, renunțarea hotărâtă, măcar temporară, la șantierul faraonic din dealul Uranus și înlocuirea acestuia cu proiecte mai mici, mai de criză”.

S-ar părea că însuși managerul general al BOR, Preafericitul Daniel, plăcut impresionat de randamentul (spiritual, dar mai ales economic) al bisericii din gheață de la Bâlea-Lac, ar fi avut revoluționara idee de a construi igluuri în loc de Catedrală.

Un sobor de preoți-spărgători, care au încercat cu târnăcopul timp de două zile gheața tuturor lacurilor din Capitală, a ajuns la concluzia că lacul IOR oferă cea mai bună oportunitate în acest sens. „Are apă curată ca aia de la Bobotează, malurile sunt accesibile, iar Liviu Negoiță e încântat de idee, a zis că după circul de Crăciun de ce să nu facă și un circ de februarie?!”, ne-au relatat sursele noastre.

Foarte tentantă este, cum spuneam, și eficiența economică a viitoarelor igluuri. Cică Patriarhul Daniel ar fi făcut fețe-preafericite după fețe-preafericite când a aflat cât costă o cununie la Bâlea-Lac!

Igluurile vor fi construite chiar pe mal, pentru ca cheltuielile cu transportul să fie zero. Și, în general, se va merge pe variantele cele mai economice cu putință. De pildă, acoperișul va fi poleit cu aur de 14 k, și nu de 18 k, așa cum cere sfânta tradiție, iar vinul de împărtășanie va fi luat de la supermarket, și nu „pe surse”, după cum era obiceiul.

S-ar părea că-n nomenclatorul de activități al viitoarelor igluuri ortodoxe vor intra toate slujbele creștinești, de la Botez și Slujba de Ciao Definitiv până la sfințiri de mașini, iPhone sau chiar Bakugan.

Doamne-ajută!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare