HomeActualitateCarosabilul de la Eroilor s-a surpat pentru că freza...

Carosabilul de la Eroilor s-a surpat pentru că freza ”Sf Varvara” nu avea sfințirea tehnică periodică la zi!

De câteva zile, locuitorii din zona Eroilor, aflată în buricul Capitalei, stau cu spaima că vor fi înghițiți de pământ, după ce carosabilul a început să se scufunde. De vină, spun specialiștii, sunt lucrările de la stația de metrou Eroilor, care ar fi dus la o masivă alunecare de teren. Cei de la Metrorex susțin că nu sunt ei vinovați, ci firma constructoare. Dar nici aceasta nu-și recunoaște vinovăția, deși există voci care afirmă că vreun Dorel a dat greșit cu freza ”Sf Varvara” într-un planșeu de beton, provocând surparea pământului din zonă.

De o cu totul altă părere sunt reprezentanții BOR, care nu dau vina nici pe primărie, nici pe Metrorex, nici pe Dorel, ci pe toți factorii de decizie care n-au luat măsuri pentru buna funcționare a frezei. Astfel, deși aceasta avea revizia tehnică periodică efectuată, se pare că nu a fost de ajuns. ”Noi am sfințit freza acum patru ani, când au fost demarate lucrările la metroul din Drumul Taberei, dar de atunci nu am mai fost chemați la nicio sfințire, deși în cartea tehnică a frezei se precizează clar că freza ar fi trebuit sfințită de personal calificat de la Patriarhie la fiecare doi ani, dar acest lucru nu s-a întâmplat", au precizat surse din cadrul BOR.

”I-am avertizat în repetate rânduri pe constructori să vină cu freza la sfințit, dar ne-au spus că luăm prea scump pentru o sfințire de rutină și au continuat să lucreze așa. Sincer, nu luăm deloc scump. Din banii încasați pe sfințirea de acum patru ani, abia dacă i-am putut cumpăra Preafericitului un Mercedes cu jante din fibră de carbon și banchete de piele personalizate cu monograma ”D”, de la Daniel. Constructorii n-ar fi trebuit să se zgârcească la bani, uite acum ce s-a întâmplat. Noi am fost deja pe șantier și am identificat zgomote suspecte la freza ”Sf Varvara”, e clar că s-au strecurat ceva drăcușori pe la carburator și ăia au făcut freza să o ia razna și să străpungă greșit zidurile.”

Reprezentanții BOR dau asigurări că, dacă se va plăti sfințirea tehnică anuală, nu numai că alunecările de pământ vor înceta, dar și lucrările se vor derula mai rapid, existând reale șanse ca locuitorii din Drumul Taberei să beneficieze de metrou cu cel puțin șase luni înainte de Sfârșitul Lumii.

Citește și Să ştii, Bucureşti, c-al Ţării tu eşti

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare