HomeActualitateConsătean al lui Vâlcov: ”Toată iarna, numai rembranzi am...

Consătean al lui Vâlcov: ”Toată iarna, numai rembranzi am băgat în sobă!”

În vreme ce o Românie întreagă e în stare de șoc, după ce a aflat ce comori demne de Ali Baba și cei 588 de hoți (cu imunitate) zăceau în seiful fostului ministru Darius Vâlcov, sătenii din Osica de Sus, unde a fost descoperit tezaurul nu par așa de impresionați. Dimpotrivă, ei au declarat că Vâlcov e unul dintre cei mai săraci politicieni care au seifuri pe la ei prin comună, de vreme ce n-a fost în stare să agonisească decât două tablouri mai acătării.

”Noi suntem o comună bogată, cu oameni gospodari, care-și fac iarna Car cu boi de Grigorescu și vara Sanie cu zurgălăi de Vesin, a precizat un localnic. Pentru noi, vreo trei tablouri, cum avea Vâlcov, nu înseamnă nimic. Avem în sat seifuri pe care ne-au rugat alți domni politicieni să le păstrăm, care cuprind zeci de tablouri. La noi toată lumea are tablouri, deja sunt un mizilic pânzele celebre. Avem tablouri și în camerele alea de la drum, și în coșarul găinilor, și în grajd, chiar și în căcăstoarea din curte. Adică numai Năstase să aibă picturi la veceu, noi suntem mai fraieri? Eu, de pildă, la căcăstoarea din fundu curții am doi vangogi și trei rubenși. Sunt o sursă de inspirație extraordinară, pe cuvânt. Așa că nu văd ce au procurorii cu amărășteanul de Vâlcov, care mai mult de un cucto și un renoar n-a fost în stare să agonisească”.

Săteanul ne-a mai declarat că la ei în sat oamenii sunt atât de înstăriți și de extravaganți încât iarna nici nu pun lemne în sobă, ci doar tablouri celebre. ”Am văzut că a fost mare scandal cu niște picturi din Olanda, pe care le-au ars niște lipoveni în sobă. Păi asta nu-i nimic! Noi toată iarna numai rembranzi am băgat în foc! E nasol că astea cam scot fum, nu știu ce naiba de uleiuri folosea flămându ăla! Cel mai bine ard și dau și căldură ca lumea degașii, picașii și țuculeștii, dar p-ăștia îi găsești destul de rar, trebuie să ai pe mână cel puțin seiful lui Năstase ca să poți să bagi așa ceva în șemineul de marmură încrustat cu cristale Svarowski”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare