AcasăActualitateDacovid, vaccinul românesc a cărui eficiență este de 10%,...

Dacovid, vaccinul românesc a cărui eficiență este de 10%, fix cât a mai rămas neacoperit de medicamentul lansat de Pfizer

După ce Pfizer a anunțat că a creat un vaccin despre care cercetătorii cred că va preveni 90% din infecțiile cu COVID-19, oamenii de știință români s-au grăbit să iasă în presă cu noi vești bune, care să le completeze pe cele ale specialiștilor concernului internațional, atât în privința ecoului public, cât mai ales în ceea ce privește eficiența vaccinului.

Concret, departamentul de comunicare al Institutului Tradițional pentru Leacuri și Cataplasme Strămoșești, format din cunoscuții Daniel Roxy, Oana Sparanghelovin și Olivia Știr, a dezvăluit faptul că cercetătorii români a terminat lucrul la propriul nostru vaccin, care se va numi Dacovid și va preveni 10% din infecțiile cu COVID-19, adică fix cât a mai rămas neacoperit, în materie de eficiență, de medicamentul lansat de Pfizer

Am lucrat și noi la un vaccin COVID-19, în laboratoarele noastre secrete din tunelurile de sub Bucegi. Chiar dacă nu am avut cine știe ce experiență, a fost suficient să urmărim câteva serii din Grey's Anatomy, Scrubs, Narcos și mai ales Breaking Bad și ne-am calificat în materie de proceduri”, a declarat presei Daniel Roxy.

În plus, nu am făcut decât să revigorăm o rețetă veche, strămoșească. Am combinat în niște chiupuri dacice cocoşel, suliman, buciniş, coaiele-popii, levcoaie-galbenă, popone, sculătoare, măciuca-ciobanului, cinci-degete, suliţică, sugel, floarea-cucului, puţoi, sculătoare, rozetă, limbariţă, sugariu, muşcatul-dracului, curu-găinii, laptele-păsării şi coada-mielului și le-am lăsat la dospit câteva zile. Apoi, plantele enumerate (câte o lingură mare, din lemn) le-am la fiert în două oale încăpătoare (din lut), separat: acelea din lista cu plante dacice nu trebuie amestecate cu plantele având o vechime în farmacologia dacoromană mai mică, fiind menţionate în reţetele populare după etnogeneză. Pe scurt, v-am dat mură naturală-n gură, grupându-le noi în cele două mari categorii. Decoctul se face în câte 5 kg de apă plată (neapărat cu originea în Bucegi), fierbându-se până rămân exact 3,14 litri de fiecare oală. Nu este o coincidenţă, numărul pi a fost şi este o constantă dacică. Deşi emană astăzi un sens vulgar (datorită adoptării în Dacia a latinei vulgare), termenul dacic pi'…, urmat de alea trei litere pe care nu le pronunța în cazul de față, avea, pe timpul Daciei Felix neocupate de vulgarii romani, un sens sacru şi iniţiatic, fiind pe atunci formula prin care sacerdoţii lui Zamolxes se salutau între ei”, a mai adăugat Daniel Roxy.

Potrivit cercetătorilor români de la Institutul Tradițional pentru Leacuri și Cataplasme Strămoșești, administrarea vaccinului se face după cum urmează: cele două cantităţi de câte 3,14 litri se pun într-o oală comună (de data aceasta din argint bisericesc curat) şi se fierb din nou până la obţinerea unei cantităţi de fix 6,9 mililitri (nu intrăm şi în detaliile numărului sacru dacic 69, să nu ne pierdem vremea supăraţi ca Olivia). Se depozitează soluţia finală obţinută într-un flacon neînceput, de preferinţă într-unul de genul celor cu mir, pe care călugării le comercializează gata sfinţite şi citite în faţa icoanei (deocamdată) neoficiale a lui Arsenie Boca.

Administrarea se face prin injectare lentă, pe durata unei întregi emisiuni televizate cu Oana Sparanghelovin, preferabil la Antena 3 şi cu Gâdea pe post de moderator. Efectul este garantat şi deosebit de rapid, beneficiarii asaltând a doua zi după tratament farmaciile pentru achiziţionarea urgentă a tuturor vaccinurilor aflate în stoc.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare