HomeActualitateDentiștii de la Jilava: ”În cinci ani și jumătate,...

Dentiștii de la Jilava: ”În cinci ani și jumătate, îi reparăm lui DD și măselele de minte!”

Vestea că Dan Diaconescu, zis Poporul, a fost trimis după gratii de ciocoimea din Justiție a căzut ca un trăznet asupra pensionarilor, șomerilor și insomniacilor din România. Cu toții cred că aceasta e doar o conspirație a bubulilor din Occident și a bubulinelor din Curtea de Apel și au anunțat deja că vor protesta, în tomberoane. Dar, pe lângă cei care deplâng sincer băgarea la beci a lui DD-Senzațional-Indirect, există și români care se bucură din toată inima din pricina asta. Astfel, echipa de dentiști de la Spitalul Penitenciar Jilava a sărit în sus de fericire când a auzit sentința.

”Pentru noi, Dan Diaconescu e o comoară, un filon de aur, deși n-are niciun dinte de aur în gură… bine, el nu prea are dinți deloc, darămite de aur. Orice student la Stomatologie a visat să aibă într-o zi șansa unică de a lucra pe o dantură ca a lui DD. De la dinozauri încoace n-am mai văzut dinți mai stricați. Par fosile, dar nu sunt… repet,  domnul Diaconescu are în gură visul oricărui stomatolog”, a precizat un tânăr medic de la Jilava.

Acesta crede că, în ciuda problemelor deosebite pe care le ridică dantura lui Dan Diaconescu, termenul de încarcerare le va permite colegilor săi dentiști să-i pună toți dinții la loc. ”În cinci ani și jumătate, avem timp să-i reparăm lui DD și măselele de minte. Îl scoatem om din pușcărie, o să poată face reclamă la pastă de dinți după ce trece prin mâinile noastre”, se laudă dentistul.

El ne-a mărturisit că se teme de un singur lucru: ”Ați văzut că toți marii corupți se îmbolnăvesc brusc, imediat ce intră la închisoare. Ne e teamă ca nu cumva DD să depună cerere de întrerupere a pedepsei, pe motiv că i-am pus plombe noi și-l urmăresc masonii și șerpilienii prin ele”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare