Mihai Gâdea este omniscient. El atinge cu fruntea a patra dimensiune a Universului, de unde gospodăreşte trecutul, prezentul şi viitorul. E un fel de Carmen Harra, doar că mai puţin senil.
Pe fruntea lui Gâdea (da, iar fruntea!) curgeau şiroaie de sudori reci. Se şterse cu un prosop de plajă şi răsfoi pentru a mia oară fişele sale despre José Carreras, cel mai valoros tenor al lumii dacă ar răguşi subit Plácido Domingo. De două luni tot răscolea în trecutul lui Carreras – lucru facil pentru un supraom ca el, care manevra timpul cu uşurinţa cu care trece Firea peste doliu – şi acum se simţea ca şi cum ar fi trăit o viaţă alături de marele tenor.
Dar Gâdea nu călătorea în timp doar de dragul de a-l bate pe Băse când era mic, ci avea un scop precis: José avea să fie invitat la „Sinteza zilei” şi voia să-l ia prin surprindere cu omniscienţa lui. Adică să facă niţel mişto de el, aşa cum ar face un mentalist oarecare cu o naţie de chiori.
José e confuz
Suntem cu doar câteva zile înainte de marele concert, iar emisiunea cu şi despre Carreras a început cu un film vechi despre Carreras. Era încă o idee genială care, fiind plăsmuită de o minte supraomenească, n-a putut fi înţeleasă de nimeni.
Mihai Gâdea era foarte relaxat, stătea cu mâinile în buzunare şi sacoul despicat să se vadă prohabul şi-i zâmbea lui José ca unui frate mai mic, pe care ştia c-o să-l facă vedetă. A râs cu poftă când Carreras a spus că s-a născut la Barcelona şi i-a atras atenţia discret că, de fapt, e vorba de Madrid. Dar, cum José insista în greşeală ca un taur la coridă, Gâdea dădu din mână a lehamite şi trecu la alt subiect. „V-aţi întrebat vreodată mama”, zise atotştiutorul, râzând pe înfundate la gândul că, folosind persoana a II-a plural, Carreras ar putea crede că-l respectă. „Deci v-aţi întrebat vreodată mama, mama care a insistat să luaţi lecţii de canto, cât de departe şi-ar fi dorit să ajungeţi? Aţi întrebat-o vreodată?”, continuă Gâdea, mimând emoţia.
Dar surpriză! „Mama mea a murit când aveam 18 ani”, răspunse, obraznic, José, iar supraomul îşi desenă instantaneu două sprâncene arcuite de uimire pe toată fruntea lui înaltă (da, iar fruntea!). Tocmai băuse o cafea cu doamna Carreras într-o cârciumă din a patra dimensiune a Universului trecut şi se amuzaseră împreună pe seama micului José, care făcea vocalize pe veceu.
Gâdea îl privi cu atenţie pe Carreras, întrebându-se cum de şi-a ars memoria în halu’ ăsta. Apoi a realizat că muritorii tridimensionali şi limitaţi ar putea interpreta acest episod ca pe o gafă. Iar el era Mihai Gâdea, „cel care nu poate greşi”, aşa că se înfurie peste măsură. Drept urmare, îl dădu pe Carreras afară din studio, zbierând în urma lui că e un tenor de rahat şi că el, oricum, ascultă manele.
Sfârşitul emisiunii.
