Când, în urmă cu câteva luni, Sebastian Lăzăroiu povestea basmul ăla cu pitici şi zâne bune, mulţi l-au luat la mişto şi l-au trimis la reciclare, să pună şi el mâna pe nişte cărţi mai de actualitate. Omul şi-a încasat castanele, dar, în adâncul sufletului, nu s-a dezis de convingerile sale: ştia că Albă-ca-Zăpada există. Abia acum, după ce a crăpat fierea în adoratul Kim Jong-il, de-atâtea stacane şi rusoaice purisane, o întreagă planetă a înţeles că Sebi al nostru nu vorbise prostii: Albă-ca-Zăpada existase, dar n-am ştiut unde s-o căutăm.
Numai priviţi-l pe dilimachele ăsta căzut în cap, dintr-un accident de călărie şi rămas, de atunci, într-o ureche, cum trage el la aghioase în catafalcul de sticlă. Ei, ring a bell? Nu e clar ca bună ziua că omuleţul Kim era chiar Alba? Nord-coreenii, săracii, şi-au dat seama imediat şi de-aia poporul de pitici cumsecade s-a înveşmântat acum în alb şi plânge cu şapte rânduri de lacrimi, de riscă să crească nivelul oceanului planetar şi să scufunde Londra, New Yorkul şi, parţial, Constanţa.
Dar tot mai există o speranţă pentru aceşti oameni amărâţi, rămaşi fără zâna făcătoare de minciuni: speranţa că într-o zi un prinţ minunat va veni dinspre Soare-Apune şi îi va aplica o karată scurtă, la beregată, iubitului conducător, ca să-i sară din gât mărul cu care l-au otrăvit rusoaicele alea bagaboante, de vorbirăm de ele mai sus. Ei sunt siguri că prinţul o va trezi pe Albă-ca-Zăpada la viaţă şi totul va fi apoi o feerie, prin Coreea de Nord şi nu numai… Din păcate, la fel de siguri ar trebui să fim şi noi, de aceea trebuie să ne luăm măsuri de precauţie. Aşa că, băi, vameşilor de la Albiţa, lăsaţi naibii ţigaretele şi kalaşnikoavele şi fiţi cu ochii pe unu’, Radu Duda, care se dă prinţ consort. Nu-l lăsaţi cu niciun chip să treacă graniţa! Că ăsta ajunge la fraţii moldoveni şi pe urmă nu se mai opreşte până-n Coreea de Nord. Iar dacă apucă să-l pupe pe răposatul Kim Jong-il şi-l trezeşte la viaţă, ne-a nenorocitără pe toţi!
