Academia Caţavencu e în măsură să vă prezinte, în exclusivitate, declaraţia criminalului din coafor, pe care acesta a dat-o în faţa organelor de anchetă. O redăm mai jos, integral, fără niciun fel de intervenţie asupra ei.
Domnule procuror,
Subsemnatul, Gheorghe Vlădan, declar, foc cu foc, următoarele
În după-amiaza zilei de 5 martie 2012, în timp ce mă aflam la domiciliul conjugal, am constatat că mi-a crescut un pic păru, moment în care am decis, brusc, să merg să mă tund cum îmi place, gen soldatu american. Având în vedere că soţia mea lucra la un coafor, m-am gândit să o fac în respectiva locaţie. Am îmbrăcat combinezonul stil paramilitar, ca tot omul, la care am asortat o superbă vestă antiglonţ, cum se poartă, m-am încălţat în bocancii pe care-i foloseşte şi armata franceză, am luat la întâmplare opt arme, ca orice persoană normală, printre care o mitralieră de asalt, un pistol Glock cu calibrul 9 mm, două grenade de mână şi un aruncător de rachete, am închis uşa apartamentului şi am coborât la maşină. Aici am constatat că armamentul din dotare mă împiedică la condus, aşa că am lăsat în portbagaj o parte din arsenal, chiar lângă roata de rezervă. Menţionez că nici eu nu mai sunt cadru activ.
Odată ajuns la coafor, am intrat, după care am salutat politicos, moment în care am sesizat că doamna casieră se uită urât la mine, dar n-am băgat în seamă, pentru că sunt o persoană umană. Exact în timpul în care executam manevra culcat, adică aşezat pe scaun, menţionez că pistolul pe care nu îl aveam în dotare s-a descărcat. Luat prin surprindere şi având şi pregătire militară, am încercat să-mi dau seama ce se întâmplă, moment în care pistolul s-a descărcat din nou. Apoi iar. Şi tot aşa, de 14 ori, DIN SENIN. Am crezut că totul se întâmplă în capul meu, pentru că nu mai dormisem de la Crăciunul 2010, aşa că eram relativ obosit. Mi-am dat seama că totul se întâmplă în realitate atunci când am văzut că pică oameni pe lângă mine. „Ce-are, bă, ăştia?!”, mi-am zis.
Speriat să nu mă lovească în cădere, am ieşit din incintă şi m-am îndreptat spre sediul Electrica, unde am văzut un paznic, pe care l-am rugat să constate dacă sunt rănit. Nu eram. Am semnat procesul-verbal de constatare, i-am predat pistolul care mi se lipise de mână, dar cu care MENŢIONEZ CĂ N-AM TRAS, după care am aşteptat, indignat, să sosească poliţia. De aici încolo ştiţi şi dvs. ce s-a întâmplat.
În încheiere, doresc să precizez că în niciun caz nu vă iau la mişto, cum o să se zvonească prin diverse medii, gen presă, respectiv Caţavencu. Huo, bă! Aşa să-mi ajute Ted Bundy!
În speranţa că o să mă găsiţi nebun, susţin această declaraţie şi o armez,
Gheorghe Vlădan
