HomeActualitateEXCLUSIV! Ponta bagă curlingul în școli

EXCLUSIV! Ponta bagă curlingul în școli

Niște surse din interiorul imaginației noastre bolnave ne-au înmânat un document incendiar, în care ni se dezvăluie planurile guvernului Ponta legate de a face mai mult sport în școli. Dacă inițial se vorbea de până la patru ore de educație fizică pe săptămână, în hârtia care ne-a parvenit se propunerea introducerea sportului în aproape fiecare materie din programele de liceu și școală generală. Ceea ce nu s-a înțeles din discursul premierului Ponta de azi-dimineață e că nu e vorba nicidecum de sporturi tradiționale, ci de sporturi care-i vor ajuta pe elevi să se descurce în viață ca toți adevărații din guvern. Iată doar câteva exemple.

În orele de matematică elevii vor învăța să numere cărțile în activități atletice de tip bridge, poker sau black-jack. La teză, copiii vor fi obligați să aplice, în locul teoriei lui Pitagora, al teoremei lui Fermat și alte chestii de-astea care sunt degeaba, postulatul lui Giovanni Becali și lema lui Pițurcă, ca să arate că pot avea succes la aceste sporturi ale minții.

La educație civică, micuții vor învăța cum poți să protestezi împotriva cui vrei cu ajutorul atletismului. În fiecare săptămână elevii vor avea sesiuni de alergat la cucul gol pe stadioane, de aruncarea cataroiului în vitrine de bănci și probe de 500 de metri garduri cu garda-n ceafă.

În timpul orelor de română, în loc de gramatică și scriitori morți, pe care, oricum, nu-i mai citește nimeni, copiii noștri se vor antrena pentru a deveni campioni la curling. Profesorii de limba și literatura română vor trebui să le expună elevilor virtuțile unei lustruiri cu simț de răspundere. A podelei de curling, bineînțeles.

Astfel, guvernul Ponta speră să-i convingă pe copiii românilor că în viață ai nevoie de sport ca să reușești cu adevărat!

 

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare