AcasăActualitateFamilia tradiţională: Societatea Civilă şi BOR au bătut palma

Familia tradiţională: Societatea Civilă şi BOR au bătut palma

În timp ce opinia publică românească se încaieră feisbucistic pe subiectul fierbinte al "familiei tradiţionale", reprezentanţii clasei politice şi cei ai societăţii civile (dl Cernea) s-au aşezat la masa tratativelor cu BOR, reuşind să obţină acordul PF Daniel pentru o interpretare legislativă modernă. Proiectul de lege va fi depus în Parlament şi, cu sprijinul entuziast al dlui Tăriceanu, va ajunge pe masa de semnat a Preşedintelui Iohannis în regim de urgenţă. Iată, sintetizat, principalele prevederi ce urmează a intra în vigoare, adică în Constituţia vigurosului nostru popor:

1. Familia tradiţională se defineşte ca o comuniune legală a doi detăţeni de sexe diferite (bărbat şi femeie), cu următoarele excepţii aprobate de lege şi binecuvântate de BOR:

a) Soţ + soţie + amantă, atunci când potenţa financiară a soţului permite această situaţie fără afectarea nivelului de trai al componentei feminine aprobate cu acte. Se poate aplica pentru oricare cetăţean ce va dovedi la primărie şi biserica de sector că-şi poate plăti dările integral, fără ca asta să determine o diminuare a belşugului familial.

b) Soţ + soţie + amantă + amant, variantă în care potenţa financiară a soţului se încadrează la prevederile pct a), dar nu şi în pretenţiile legale ale soţiei satisfăcute doar financiar. Soţul în cauză va trebui ca, în cooperare cu amantul, să solicite aprobările necesare de la primărie, parohie şi ANAF, după ce vor dovedi cu cifre participarea în mod echitabil la bunăstarea familiei şi mulţumirea ei sufletească.

c) Soţ + soţie + amantă + secretară. Cazul se aplică cetăţenilor cu potenţe deosebite, aflaţi în funcţii politic-bugetare mai mult decât satisfăcătoare. Nu este nevoie de aprobări speciale deoarece pe timpul analizării actelor se poate schimba oricând una dintre componente (soţie, amantă, secretară), sau chiar toate trei – în funcţie de funcţie, partid şi coaliţie politică. Se consideră ca aparţinând aceleiaşi excepţii şi situaţii ca: soţ + soţie + amantă + secretară + amant + soţia amantului + secretara amantului, plus variante.

2. Familia tradiţională având în componenţă angajaţi ai BOR nu beneficiază de excepţiile legii civile, derogările individuale urmând a fi discutate de Patriarhie în regim închis şi rezolvate la fel. Căteva ipotetice exemple: preot + preoteasă + enoriaşă(e); preot + preoteasă + enoriaş(i); preot + preoteasă + seminaristă(e); preot + preoteasă + dascăl(i). Pentru cadrele activând în serviciul monahal din mănăstiri nu se aplică nicio lege şi implicit, nici excepţiile, eventualele combinaţii revenind spre rezolvare stareţilor în funcţie, cu răspundere doar în faţa lui Dumnezeu şi a Patriarhului.

Deşi dl Cernea a avut, ca de obicei, câteva obiecţii referitoare la discriminarea delfinilor şi a animalelor de companie, s-a ajuns în final la consensul menţionat, un colectiv de specialişti laici + BOR urmând a redacta conţinutul astfel încât să nu întâmpine dificultăţi la Curtea Constituţională. Domnul şi Constituţia să binecuvânteze familia tradiţională, această celulă de bază a societăţii româneşti multilateral combinate! 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare