A trecut de mult vremea în care doar bărbatul se pricepea la orice în casă, de la reparat prize la dat găuri cu bormaşina şi schimbat parchetul. Emanciparea femeii şi lipsa de testosteron din imobil m-au făcut să îmi închipui că pusul mozaicului după tutoriale de pe YouTube e la fel de simplu ca împăturitul sarmalelor.
Aşadar, dis-de-dimineaţă, înarmată cu toate cele necesare (credeam eu), am păşit pe betonul din baie şi mi-am suflecat mânecile gata să cuceresc universul şi să am podea nouă.
Trei ore mai târziu, am constatat următoarele:
– Dacă dai cu glet pe podea şi nu dai de la interiorul băii spre uşă, rămâi ca un cocostârc suspendat pe marginea căzii.
– Dacă ajunge adeziv pe piele, te cam ustură
– Dacă nu numeri plăcile cum trebuie, rămâi cu un colţ de baie neterminat.
– Este o diferenţă foarte mare între mozaicurile din travertin şi cele de ardezie şi nu e OK să le amesteci pentru că arată ca un costum de-ale lui Lady Gaga, aplatizat pe podeaua ta din baie.
– Nu e destul să ai mozaic din felurile mai sus mentionate, îţi trebuie şi borduri, că nu ai podeaua în câmp, are colţuri.
După lipit, montat, scos, mutat, relipit, inversat, prins în păr ceva ce se cheama LTP Grout şi care, potrivit indicaţiilor, e ceva ce impermeabilizează mozaicul cu suprafaţă lucioasă, am decis că soluţia cea mai bună este să sun a doua zi firma de pe cutie. Am gugălit şi am dat de unde am descoperit că există cataloage mai vaste decât alea de unde îmi comand eu rochii, deşi nu îmi închipuiam că asta ar fi posibil. Aşadar mi-am îndulcit glasul, am sunat la numiţii şi am ajuns la concluzia că e mai bine să le fac băieţilor o cafea şi o ciorbă rădăuţeană şi să mă las de demonstraţii de emancipare femeiască.
Rezultatul: Ce am stricat eu de patru ori timp de 10 ore (printre care se numără şi unghii, piele şi podoabă capilară) au rezolvat specialiştii în trei ore şi m-a costat puţin peste o oală cu borş. Emanciparea este supraevaluată.
