HomeActualitateHackerii Anonymous au vrut să dea jos site-ul TVR,...

Hackerii Anonymous au vrut să dea jos site-ul TVR, dar li s-a făcut milă

Umblă vorba prin târg că vestita grupare de hackeri Anonymous ar fi încercat să dea jos site-ul Televiziunii Române de pe net. Se pare că unul dintre membrii colectivului a dat din greșeală peste o înregistrare cu una dintre edițiile emisiunii Dănutz S.R.L., s-a speriat îngrozitor de ce a văzut și a decis să taie răul de la rădăcină și să dea jos definitiv prezența malefică a TVR-ului de pe net.

Din fericire pentru televiziunea publică, odată ajunși pe site, hackerii de la Anonymous au avut un sentiment pe care nu l-au mai simțit de mult: milă. Pur și simplu, nu au putut să mai meargă înainte cu atacul informatic. Era ca și cum i-ar fi spart pagina de web unei fetițe de cinci ani pe care a pus poze cu pisica ei și cu părinții. Doar că pe tvr.ro aveau de-a face cu cel mai urât font pe care îl văzuseră vreodată pe internet, ca să nu mai vorbim de conținut – atunci și-au dat seama că emisiunea „Dănutz S.R.L.” nu era parte dintr-o conspirație iudeo-masonică de prostire a populației, ci, uitându-se și la celelalte emisiuni, că atât poate TVR. Nu are cum să existe o grupare ocultă pe lumea asta care să fie atât de monstruoasă încât să dea pe același post TV emisiuni cu Iuliana Marciuc, Marina Almășan și Iuliana Tudor.

Se pare că membrii Anonymous s-au gândit că ar fi mai bine să dea jos pagina TVR, dar nu din cine știe ce dușmănie cibernetică, ci ca să nu se mai facă săracii oameni de râs pe net. Până la urmă s-au lăsat înduioșaţi de faptul că mai existe site-uri care par făcute în urmă cu 15 ani și ne-au lăsat televiziunea publică în pace.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare