AcasăActualitateHaideți să ne-avem ca frați, la ștrand toți suntem...

Haideți să ne-avem ca frați, la ștrand toți suntem bronzați!

Un caz mai puțin obișnuit s-a petrecut luna trecută în Urziceni, oraș încă rămas pe harta României și după alunecarea în istorie a echipei de fotbal – Unirea – care făcuse târgul celebru în Europa. Bășicați peste măsură pentru faptul că au fost exmatriculați în mod repetat și obraznic, de către paznicii administrației locale, din incinta ștrandului municipal, mai mulți cetățeni de etnie au amenințat cu represalii masive în ziua votului pentru locale, represalii care, însă, nu au izbutit să facă diferența, din pricina capitalului de simpatie obținut de edilul orașului din partea majoritarilor îmbăiați discriminatoriu luni întregi.

Ca atare, romulanii ofuscați s-au adresat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care a și lansat o investigaţie privind abuzuri scandaloase de pe buza bazinelor din Urziceni. În caz că acuzaţiile se vor dovedi reale (şi, după cum merg lucrurile în corectitudinea-politică actuală şi europeană, au mari șanse), administraţia locală va primi amenzi usturătoare. Să priceapă şi ei că investiţia respectivă este bun de folosinţă al întregului popor, indiferent de specificitatea etnic-originară.

Am luat-o, cu tupeu, înaintea CNCD şi am stat de vorbă cu unul dintre cei discriminaţi, care ne-a declarat cu indignare:

"Ho!, să vă zâc cum a devenât nasulenia: io ieream acolo cu neşte membri den famelie, adecă cu doi fraţi şî un văr bun dă-al nostru. Steteam şî noi ca cum oaminii în bazân, fumam o ţâgărică şî glojdeam o bere la pet, dă-aia tare şî amară cum zâce la reglamă. Mai scuipam o sămânţă dă vorbă, că nu poţi să stai pă stomacu gol într-o locațe aşea mişto. Descutam dă afaceri dă-a noastre când a venit neşte găligani dă la paznici şî cică să eşim afară cu toţi că n-avem voe să nă conportăm acoloşa ţâgăneşte. Cică îl văzusă iei pă frate-mio Fanfan că-şî suflasă mucii în apă şî văru Decatlon să pişasă în bazânet, că-i venisă omului dă la bere. Adecă cum ar vrea panaramele alea să nă conportăm, nămţeşte? Io perzonal nu m-am inervat den cauza asta, ci că ne-a făcut ţâgani den romi care sântem. Ţâgan ie puradelu lu mă-ta i-am zâsă lu ăla mai mare dăntre ei, acuşa îţ şî fut o stâclă în meclă dă tă pupă tac-to conjelat. Atâtica i-am zâs, nu l-am jâcnit şî nâci nu l-am pocnit, io-s mai colorat la vorbă ca domnu Becali, da am suflet bun ca şî dânsu. Da ei nu şî nu, s-a nărăvit rău că-i mari şî proşti care nu ştîie dă vorbă bună, ne-a luat pă toţî dă arepi şî ne-a dat afară. Am sunat la barosanii noștri dă la Cultura Romilor să facem reglamaţîie, că în domnu Mădălin Voicu nu mai avem încredere, dânsu ie ţîgan doar vopsât că-i pă juma puradel dă franţuzoaică. N-aţ văzut cum dă şî-n noi ca şî-n rumâni, dă parcă n-a avut tată rom la vieaţa lui?! Acuma aşteptăm rezultatu şî vrem să-i trajem şî-n judecată pă barosanii dă la Primărie, să ne plătească biştari până i-o ustura curu. Io dacă scot banu am voe să intru şî cu căruţa cu cal dacă vreau io, dă-aia avem drăpturi iegale cu rumânii în ţara şî Ioropa asta!"

Concluzia posibilă este una singură: avem de-a face cu un nou abuz în ce priveşte respectarea drepturilor universale ale omului ce le includ constituţional şi pe acelea ale romului. Se impun măsuri dure şi sancţiuni exemplare, dar acestea nu vor fi suficiente, ca de obicei. Propunem în consecinţă ca, pe modelul "Patrulei lui Ţepeş" constituite de PRU, să se formeze şi o formaţiune denumită "Patrula lui Parpanghel". Care va veghea, prin patrulare, asupra respectării drepturilor cetăţenilor de etnie romă. Dacă nici în baia publică nu mai poţi scuipa, unde o să ajungem? Să fim amendaţi când, români şi romi în deplină unitate naţională, ne răhățim vara în Marea Neagră?!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare