HomeActualitateHorațiu Mălăele va juca în filmul „Conspirația Caricaturii”

Horațiu Mălăele va juca în filmul „Conspirația Caricaturii”

Fiind orașul plin de reclame pentru concertul Lady Gaga și Guns n’ Roses, nu ne-a sărit în ochi afișul expoziției de caricatură semnată de Horațiu Mălăele, dar acum, când se scorojesc hârtiile de pe panourile publicitare, vedem că mijește puțin iz USL-istic în arta românească. Nu vreau să las impresia că Ponta a copiat vreo caricatură de la Mălăele, el însuși fiind o caricatură, dar pe afișele evenimentului organizat de actor tronează o operă a altui artist din domeniu, Iulian Lalu, unde mai pui că-i și caricaturistul Academiei Cațavencu. Tocmai cel care ne scoate-n evidență coșurile și negii într-un mod atât de artistic, de-ți pui defectele ca poză principală pe Facebook.

Lali, așa cum se semnează pe toate lucrările, nu are prea multe cuvinte de spus privind această problemă, declarând că respectă operele lui Mălăele și fiind profund sidefat de plagiatul artistic, neştiind în cârca cui să-l pui. Singura pretenție a colegului este ca în viitor să nu se repete astfel de „erori”, iar pentru evitarea lor, recomandă precizarea sursei.

Contactat, Horațiu Mălăele a declarat că nu știe, nu cunoaște. Adicătelea a auzit el ceva de la patronul clubului că poza de pe afișe e luată de pe net, și știa de caricatură de mai mult timp, dar nu a văzut cum arată. Oricum, „să sune băiatul de la Cațavencu la club și să-și ceară toate drepturile și restaurant, sau ce are el acolo… un bar”, a mai menționat Horațiu Mălăele.

În scurt timp am fost contactați și de reprezentanții barului unde a avut loc expoziția, pentru a afla că au primit de la Horațiu Mălăele (ori reprezentanții lui, nu era foarte sigur de la cine) caricatura colegului Lali cu mențiunea că „e a unui prieten”, și ei au făcut un mic retuș. Oricum, „expoziția a fost pur prietenească, fără vreun beneficiu (adică material, bani, biștari, marafeți etc.)”.

Problema e că pe internet se pierd multe și până la urmă concluzia e următoarea: semnătura lui Lali din colțul caricaturii e pierdută undeva în abisul internautic, între mailul lui Horațiu Mălăele și cel al „fetei de la marketing”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare