HomeActualitateÎn închisorile din România va fi organizată „Ziua Borţilor...

În închisorile din România va fi organizată „Ziua Borţilor Deschise”

Isprava studentei mediciniste din Timişoara, care a reuşit să rămână însărcinată după gratii, poate fi una dintre cele mai inspiraţionale poveşti ale anului, menite să arate femeilor dornice să aibă copii că, dacă vor cu adevărat, pot. Unde mai pui că tânăra de 20 de ani nici n-a stat să facă sex competiţional, ca altele, ci a prestat doar de două ori, ţaca-paca, rămânând gravidă o dată, deci un procentaj foarte bun, ar zice orice specialist în obstetrică-ginecologie.

Se pare că secretul reuşitei constă în aerul aparte al închisorii, în prezenţa generatoare de optimism a grilajelor de la ferestre, în alimentaţia sănătoasă, pe bază de arpacaş şi, nu în ultimul rând, în partenerul ales, care trebuie să nu mai fi văzut femei de cel puţin trei luni de zile. Adică exact cum s-a întâmplat în cazul junei Carmen Bejan, rămasă însărcinată cu un traficant de droguri, de asemenea aflat la bulău. Pornind de la aceste date relevante, experţi din cadrul Ministerului Sănătăţii vor acum să pună la punct un program, în colaborare cu Ministerul de Interne, prin care să vină în întâmpinarea solicitărilor doamnelor şi domnişoarelor dornice să rămână gravide în doi timpi şi trei mişcări.

Nu va fi nevoie însă, cum greşit s-ar putea crede, ca potenţialele mămici să dea în cap la lume pe stradă, să stranguleze, să decapiteze, să eviscereze etc. oameni cumsecade, după cum, de asemenea, nu va fi necesar ca viitorii tătici să vândă droguri la colţ de stradă. Prin programul „Ziua Borţilor Deschise”, viitorii părinţi vor fi invitaţi, la o anumită dată, aleasă de comun acord de cei doi parteneri, să cunoască, pe dinăuntru, o celulă de puşcărie. Celor foarte sensibili şi chiar plângăcioşi în asemenea situaţii, precum Patriciu sau Vîntu, li se vor pune la dispoziţie batiste.

De program vor putea beneficia însă nu doar cei aflaţi în libertate, ci şi cei deja arestaţi. Astfel, se vor organiza excursii de socializare, prin care femeile închise la Târgşor vor fi duse la Aiud, iar bărbaţii de la Aiud vor fi trimişi la Târgşor, să le întoarcă vizita, în caz că la prima tragere nocturnă ei au avut rateuri sau li s-a blocat cartuşul pe ţeavă. Vrăjitoarele Vanessa şi Melissa nici nu vor mai avea nevoie să fie vizitate de conaţionalii lor, întrucât, fiind licenţiate în magie, va fi suficient să facă o invocaţie scurtă şi imediat vor simţi cum intră în dânsele duhurile necurate, cu sau fără bile de rulment. Singurul care nu va putea beneficia de acest program minunat va fi profesorul de la “Jean Monnet”, care, oricât s-ar strădui, n-are şanse prea mari să iasă gravid din celulă. Deşi, la ce progrese face zilnic medicina modernă, totul e posibil…

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare