La 82 de ani, organul politic al lui Iliescu este mai viguros decât al tuturor membrilor PSD la un loc. Ion Iliescu împlineşte azi 82 de ani, vârstă la care majoritatea oamenilor sunt deja cu un picior în groapă. Dar nu, vajnicul (sau, la fel de bine, veşnicul) tovarăş dă semne că ar cam vrea (şi poate) să ne îngroape pe toţi, cum ar spune bunică-mea.
Aniversarea bravului PSD-ist este motiv de bucurie pentru unii, care visează să mai ciugulească din resturile experienţei politice căzute de la masa unde s-a scris istoria, şi motiv de tristeţe pentru alţii, care şi-ar fi dorit de mult să fi dat colţul. Dar cum iarba rea nu piere (regulă valabilă şi pentru politicienii cu şorici gros), categoria cea din urmă va mai avea ceva vreme de aşteptat.
Deşi nu are, nici pe departe, alura unui om de stat precum De Gaulle, care a schimbat radical sistemul politic francez, Iliescu a fost în postura câinelui mic şi pricăjit care profită de încăierarea dulăilor fioroşi care se bat pentru o femelă, pentru a face sex cu aceasta. Rezultatul este asemănător, metodele diferă, dar, hei, scopul scuză mijloacele, o ştie oricine.
Chiar dacă nu are şi nu a avut vreodată alura unui om de stat, Iliescu a marcat sistemul politic românesc, pentru că trăim şi astăzi într-o lume creată, practic, de el. Şi ca un element de coloratură, spre deosebire de orice bărbat normal, care, odată cu înaintarea în vârstă, îşi pierde apetitul, iar obiectul muncii devine din ce în ce mai mic şi mai stafidit, la Iliescu organul politic s-a dezvoltat din ce în ce mai viguros pe măsura trecerii anilor.
Şi poate acesta nu ar fi un subiect atât de important, dar trebuie să recunoaştem că astăzi sărbătorim un bărbat adevărat, având în vedere specimenele care vin din urmă, care, deşi bălesc numai la gândul puterii, nu pot face altceva decât să schiaune neputincioşi la ea.
Nea Nelu, să-ţi fie ţărâna uşoară!
