HomeActualitateMaimuţele lui Nuţu Cămătaru au dat veveriţele la produs...

Maimuţele lui Nuţu Cămătaru au dat veveriţele la produs şi iau taxă de protecţie de la vizitatorii Gradinii Zoologice

Probleme la Grădina Zoologică Bucureşti, după ce maimuţele şi cămila lui Nuţu Cămătaru, confiscate în urma percheziţiilor efectuate la domiciliul acestuia, au primit regim intern în cadrul instituţiei cu pricina. Potrivit îngrijitorilor, animalele au provocat un întreg haos în doar câteva luni, reuşind să dea peste cap liniştea aşezământului şi ierarhia socială stabilită între locatarii complexului.

Angajaţii Grădinii Zoologice spun că macacii lui Cămătaru au un comportament interlop greu de suportat. Fumează câte două pachete de chiştoace pe zi, joacă barbut cu bricegele pe trotuar, ascultă pe telefoanele mobile manele cu volumul la maxim, înjură, scuipă, se scarpină în coor şi urinează în balta singurului aligator rămas în instituţie după ultima comandă de cizme şi poşete, din 2010, a Elenei Udrea.

Mai mult decât atât, maimuţele au ajuns să ceară taxe de protecţie vizitatorilor rătăciţi prin Grădina Zoologică, ameninţând că, dacă nu sunt plătite, dau drumul la urşi, râşi, pârşi şi alte vietăţi înfometate prin cuştile amplasamentului, leii şi tigrii, după cum se ştie, ori lipsind cu desăvârşire, ori fiind atât de blazaţi încât nu le mai poţi stârni interesul nici cu o Olguţă Vasilescu în costum de baie şi tăvălită prin untură.

Sesizată asupra neregulilor, o comisie de anchetă din cadrul Primăriei Capitalei a avut surpriza să constate că, în cele câteva luni de când sunt internaţi la Zoo, macacii lui Nuţu Cămătaru au reuşit chiar să producă primul conflict interclanuri între turmele de lame de râs (poreclite aşa din pricina hohotelor pe care le stârnesc coafurile lor de vară) şi câteva brigăzi de oi machidoneşti ce au escaladat noaptea gardul Grădinii, părăsind stâna amenajată pe domeniul din vecinătate, al familiei Becali.

Nu în ultimul rând, inspectorii Primăriei au reţinut în sarcina maimuţelor o altă activitate infracţională, anume de traficul de veveriţe, acestea fiind date la jder, iepure sau raton contra unor plăţi substanţiale în banane, seminţe şi peturi de bere, pe care le ofereau apoi la vânzare, vizitatorilor, evident la suprapreţ.

Comportamentul animalelor lui Nuțu Cămătaru nu este o noutate. În urmă cu câțiva ani, Baloo, unul dintre urșii deținuți anterior de Nuțu și Sile Cămătaru, a suferit o operație estetică, dorind să nu mai fie recunoscut la Grădina Zoo ca fiind fostul animal de companie al celebrilor interlopi. Oficialii grădinii Zoo au declarat că Baloo avea mult de suferit fiind recunoscut de vizitatori și apostrofat pentru relațiile pe care le avea.

Așa cum au declarat și medicii care au realizat operația estetică, Baloo arată și în prezent „blană” acum, având buze noi, un lifting de blană și o operație pentru îndreptarea nasului. Toate astea pentru o identitate nouă și o posibilă carieră la un circ ori în televiziune. De asemenea, ursul și-a schimbat și numele, din Baloo, în Olab.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare