HomeActualitateMii de români în stradă: „Vrem şi noi să...

Mii de români în stradă: „Vrem şi noi să împuşcăm francul!”

Criza francului elveţian a afectat zeci de mii de români care riscă să rămână acum fără plasme, case şi limuzine şi să nu mai aibă nici măcar după ce bea Chivas de săraci ce vor fi. Grijulii ca întotdeauna, politicienii români au făcut tot felul de propuneri pentru rezolvarea acestei crize, în aşa fel încât datornicii să nu aibă deloc de suferit. La auzul zvonurilor că dobânzile celor cu credite în franci elveţieni vor fi micşorate sau că se va menţine cursul iniţial, nu cel actual, mult mai ridicat, mii de români care au credite în lei, dolari sau euro, au ieşit în stradă.  Ei cer să-şi plătească, de acum, ratele, tot în franci elveţieni.

Vasile Pârlitu, de 35 de ani, frigotehnist, spune că milieul şi peştele de pe televizor nu se mai asortau cu vechiul televizor, aşa că şi-a luat o plasmă cu diagonala un metru jumate, pe care a plătit-o în euro. „Şi acum am rată 300 de euro pe lună la el şi, precum ştiţi, euro a crescut şi el. Pe noi cine ne ajută? Pe când uite, ăştia care au credite în franci elveţieni, cum a crescut francul, cum au sărit toţi parlamentarii şi miniştri să-i ajute”.

La fel gândeşte şi Maricica Dudău, casnică, din Botoşani. Aceasta şi-a cumpărat o maşină de spălat la mâna a treia şi un cuptor electric pe lămpi, pe care le-a plătit cu un credit de nevoi personale în lei: „Mă săturasem să spăl la mână. Eu spălam, eu găteam la aragaz, eu luam bătaie de la soţul meu. Acum spală maşina, găteşte cuptorul electric, am rămas doar cu bătaia, dar tot e o îmbunătăţire, nu? Nu mai suport să am rate în lei, că leul nu mai e nimica în ziua de azi. Te duci cu suta de lei la magazin şi din două sticle de ţuică ai făcut-o praf! Cât să mai suportăm? Că doar şi alocaţiile celor nouă copii ai noştri n-or fi de izvor! Vrem şi noi credite în franci elveţieni, şi să dea guvernul o lege, ceva, să ni le plătească de la buget!”.

Ieri, la Bucureşti, a avut loc o demonstraţie spontană, la care sute de datornici în lei, euro sau dolari au scandat „Vrem să împuşcăm francul!”, „Ai credit în dolari şi lei? Nici un suc nu îţi mai iei!” „Cu credit în euro ajungem la neuro” şi „Noi vrem franc elveţian şi concedii în Siam!”. Vă voi ţine la curent cu evoluţia lucrurilor, dar acum trebuie să plec urgent la casa de schimb valutar, până nu ajunge euro la 5 lei şi n-am cu ce să-mi mai plătesc rata la garsoniera confort 4 sporit din Ferentari!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare