Plictisiţi să tot salveze omenirea de asteroizi sau clanuri mafiote supranumerice, cei trei supereroi au ales adevărata Misiune Imposibilă 5: să scoată Bucureştiul din rahat.
Într-o zi oarecare, Chuck Norris, Bruce Willis şi Jean Claude Van Damme pierdeau vremea într-un bar din Tokyo, pe care în prealabil îl curăţaseră de liota de bătăuşi penibili şi tatuaţi din gaşca unuia Yakuza. Cu respiraţia doar puţin accelerată de minimul efort, cei trei beau un ceai de sunătoare şi se gândeau la stadiul crepuscular al carierei lor.
Practic, după ce caftiseră toate personajele negative posibile, nu le mai rămânea nimic de făcut. Până când unul dintre ei – pesemne Chuck, că-i mai în etate, mai înţelept şi cel mai bun la bătaie – propuse provocarea absolută: să candideze la Primăria Bucureştilor, s-o câştige, dar mai ales să scoată urbea din rahat. De câine.
Zis şi făcut. Imediat ce au aterizat pe Otopeni, cei trei supereroi au început campania electorală, pe principiul „fapte, nu vorbe“. În trei minute, taximetriştii jecmănitori de la aeroport şi-au încetat existenţa ca specie. Ultimul exemplar a mai apucat să spună „Nu vă duc până la Casa Presei, e prea aproape“, a horcăit, apoi s-a stins neregretat de nimeni. Drumul până-n centru l-au făcut cu RATB-ul. Încetineala, aglomeraţia, mirosurile de subţiori l-au înfuriat atât de tare pe Van Damme, încât a transformat, cât ai clipi, RATB în
RATS – Regia Autonomă de Transport Sângeros. Începând din acel moment, vehiculele RATS vin la timp, ajung repede la destinaţie, au aer condiţionat şi costă puţin.
Invidios pe izbânda administrativă a lui Van Damme, Chuck Norris s-a enervat niţel. Niţel, dar suficient pentru a steriliza cu privirea toţi câinii comunitari din Bucureşti, toate iubitoarele de potăi şi pe Brigitte Bardot tocmai la Paris.
Atunci, pentru că a rămâne mai prejos era intolerabil, luând pilda personajelor lui, Bruce Willis a doborât cu pistolul şi cu un sigur încărcător toate palatele cu turnuleţe construite ilegal, iar cu molozul rezultat a acoperit gropanele din asfalt.
Când, peste două ceasuri, au ajuns şi la Primărie, cei trei au descoperit că fuseseră votaţi de 100% dintre bucureştenii cu drept de vot. Da, cu trei luni înainte de alegeri.
