HomeActualitateNiciun risc pentru Grigore de la Fisc. Doar coincidențe

Niciun risc pentru Grigore de la Fisc. Doar coincidențe

Grigore Popescu e directorul executiv al Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Sibiu din vara lui 2005. De-atunci, domnul Popescu a fost bântuit de coincidențe care mai de care mai bizare care, în principiu, l-au îmbogățit.

 

Șeful Fiscului din Sibiu, Grigore Popescu, este membru PDL și acționar unic la SC PROACT SRL, o firmă de contabilitate, audit financiar și consultanță în domeniul fiscal, care are contracte de prestări servicii cu peste 40 de societăți comerciale și birouri notariale sibiene. Prin natura lor și a legilor din România, aceste societăți comerciale întrețin relații normale sau mai puțin normale cu, ei, da, taman cu Fiscul, adică au de plătit impozite, unele au datorii, altele primesc amenzi, penalități etc. Ați prins faza cu incompatibilitatea sau pe-aia cu conflictul de interese? Firma șefului Fiscului își sfătuiește clienții privați cum să iasă bine din relația cu Fiscul! Asta e ca și cum, într-un proces penal, să zicem de omor, ucigașul și-ar angaja avocat chiar pe judecătorul cazului.

Băieții deștepți din județ care au prins șmecheria și drag de Grigore Popescu s-au grăbit să-și vâre societățile pe lista clienților PROACT, printre ei numărându-se – potrivit unor surse din cadrul DGFP Sibiu – senatorul PNL Nicolae Neagu și fostul președinte PDL Sibiu Cristian Bicher.

E bine să n-ai, ca să ai ce să dai

N-avem nevoie să demonstrăm că Grigore Popescu e acționar unic la SC PROACT SRL, o recunoaște singur în declarația de interese. De asemenea, n-avem nevoie să probăm faptul că, în 2011, șeful Fiscului din Sibiu a avut un venit din salariu de 73.191 de lei și unul din activitatea academică, la Universitatea Alma Mater, de 1.263 de lei. Scrie în declarația lui de avere. Tot de acolo aflăm că soția sa, Elena Popescu, a câștigat în 2011, ca avocat, suma de 8.600 de lei (cu o leafă de puțin peste 700 de lei pe lună, deducem că doamna Elena e un avocat foarte iscusit). Plus încă 3.545 de lei din chirii. În concluzie, familia Popescu a obținut, în perioada mai 2011 – mai 2012, un venit total de 86.599 de lei.

În aceeași perioadă, mai spun sursele din DGFP Sibiu, SC PROACT SRL a avut un profit net de 77.004 lei, dar și datorii de 723.122 de lei. O bună parte din această datorie, mai exact 233.000 de lei, este chiar către patronul societății, șeful Fiscului sibian, care și-a împrumutat firma cu această sumă în 2011. Acum, recapitulăm. În 2011, familia Popescu a obținut un venit total de 86.599 de lei. Tot în 2011, familia Popescu, prin capul ei Grigore, dă din casă 233.000 de lei. Nu iese socoteala nici cu economiile de 51.634 de lei, aflate într-un cont BRD, ceea ce înseamnă că Grigore Popescu e un om capabil de miracole, dar la modul suprem, de genul Iisus cu peștii și chiflele.

Ghidul bunului gospodar

Familia Popescu știe să se chivernisească, ba alții ar zice că știe să se îmbogățească. Altfel cum ar explica un bugetar și un avocat de 700 de lei pe lună cele trei terenuri (e drept, două-s moștenite), două apartamente, o casă de vacanță și o casă de locuit, mare, 250 m2, cumpărată în 2007, la doi ani după numirea lui Grigore în fruntea Fiscului sibian? A, da, omul e miraculos, uitasem. Sau poate sunt coincidențe. Una dintre coincidențele noastre preferate e aceea că firmele care sunt clientele SC PROACT SRL au procentaj de izbândă apropiat de 100% când dau Fiscul în judecată, contestând amenzi. Deci nu contează cât de mare o ai, ne referim aici la amendă, ci cum, dar, mai ales, de către cine ești consiliat. O altă coincidență simpatică este aceea că destule dintre societățile care au contract cu firma șefului de la Fisc au și cele mai mari datorii la Fisc. Bizar, nu? Dar mai bizar e că SC Mânzat Prod SRL, cercetată de ANAF pentru un prejudiciu de 39 de milioane de lei adus bugetului de stat, era consiliată de firma lui Grigore Popescu, șef la ANAF, mai susțin sursele citate.

Altă coincidență: prin 2008, firma de construcții Standard Construct a câștigat licitațiile privind lucrările de renovare a clădirilor aparținând Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu. Coincidența e că Standard Construct era pe vremea aceea clientul SC PROACT SRL.

Și încă una: soția lui Grigore Popescu, Elena, și-a schimbat anul acesta obiectul principal de activitate al firmei sale, SC BIOUNIVERS SRL, din „alte activități referitoare la sănătatea umană” în „producția de energie electrică”. Tot anul acesta, în iunie, Grigore Popescu, în calitate de șef al Fiscului sibian, a ordonat un control riguros la toate societățile producătoare de energie electrică.

 

“Cunosc cazul domnului Grigore Popescu de la Sibiu, dar, din câte știu eu, nu ești în incompatibilitate dacă ești acționar la o firmă, ci doar dacă ești administratorul ei.” – Sabina Zereș, Director de comunicare ANAF

 

Grigore ascute coasa

Contactat telefonic, Grigore Popescu a zis așa: că „firma PROACT e o chestiune de suflet, înființată în 1994, împreună cu alți doi colegi, care între timp s-au retras”. Dar, a mai spus șeful Fiscului sibian, „din 2005 nu mă mai ocup de firmă, n-am mai semnat niciun act, am un administrator și angajați”. Domnul Popescu recunoaște că „da, e o problemă cu SC Mânzat Prod, dar cum era să protejez o societate, când ea era acuzată de o fraudă de 40 de milioane de lei?! De când s-a terminat contractul cu ei, nu mai știu nimic”.

Cât privește diferența dintre venitul pe 2011 și împrumutul de trei ori mai mare către PROACT, șeful de la ANAF ne sfătuiește: „Uitați-vă pe declarațiile de avere din urmă, o să găsiți acolo sursa banilor, eu nu-mi amintesc”. Ne-am uitat, n-am găsit.

Apoi, „soția mea este primul avocat din Sibiu care a reprezentat o mare firmă germană în România. Ei, nemții, au sfătuit-o să se implice într-o afacere cu parcuri voltaice. Era o oportunitate”. Cât despre controlul societăților producătoare de energie, „nu-l puteam ordona eu de capul meu, pentru că orice control trebuie avizat de către directorul general ANAF”.

Presiuni politice? Mmm, io știu?!

„Până acum, am mai fost reclamat la ANAF și la DNA, dar aceste instituții n-au întreprins nimic împotriva mea. Vă spun eu care e problema. Sunt membru PDL și activitatea mea la DGFP Sibiu este dintre cele mai apreciate din țară. Nu zic că-s presiuni politice, nu mă pronunț, dar e clar că vor să mă dea jos și n-au cum, pentru că am performanțe.”

Iar la sfârșit, partea care ne-a uns la suflet. „Cine denigrează trebuie să răspundă. O să vă iau numele…, soția mea e avocat… mai facem și noi niște bani, vedem de la cine”, ne-a mângâiat, părintește, pe creștet Grigore Popescu, șeful DGFP Sibiu.

Răzvan Prițulescu

Publicat în AC, Nr.26, 1-7 iulie 2013

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare