HomeActualitateO bătrână care încerca să-și dea seama cum să...

O bătrână care încerca să-și dea seama cum să folosească Facebookul a piratat accidental siteul Autorității Electorale Permanente!

O bunicuță care încearcă să-și dea seama cum să acceseze noua interfață a Facebookului a piratat accidental siteul Autorității Electorale Permanente din România. Dorind să vadă și să comenteze fotografiile nepoatei sale, de care o despart noile măsuri de distanțare socială, bătrâna Ioana Cuzinet a spart din greșeală serverele AEP, modificând rezultatele alegerilor la Primăria Capitalei și în mai multe circumscripții electorale din țară.

Am pornit Google și m-am dus la Facebook, pentru a accesa fotografiile nepoatei mele, iar următorul lucru pe care am aflat de la domnii polițiști că l-am făcut a fost să răstorn toate rezultatele votului democratic din 28 septembrie”, a declarat, dezorientată, doamna Cuzinet, reporterilor. „Știți, nu sunt eu vinovată, toată povestea asta e din cauza faptului că domnii de la Facebook au schimbat interfața platformei. Off, ce ți-e și cu tehnologia asta?.. Genul ăsta de lucruri nu se întâmplau niciodată pe vremea Regretatului, când ne scriam scrisori și ne trimeteam poze și vederi cu Poșta Română”, a mai precizat bunica făptuitoare.

Reprezentanții AEP încearcă în prezent să repare efectele intervențiilor doamnei Cuzinet în platforma de administrare, cu atât mai mult cu cât femeia a amestecat și inversat chiar rezultatele obținute de candidați la scutinul din 28 septembrie. De asemenea, prin operațiunile sale, bunica a introdus involuntar pe listele de votare mii de alegători decedați, a permis Chinei accesul la datele de identitate a milioane de români și a trimis pe mailurile oficiale ale PSD numele, prenumele și contactele a sute de mii de români din Diaspora care, anii trecuți, au votat cu PNL, USR și Klaus Iohannis.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare