HomeActualitateOfertele PDL și USL din ziua referendumului

Ofertele PDL și USL din ziua referendumului

Academia Cațavencu vă prezintă, în continuare, cele mai tari oferte de turism sau sedentarism electoral din partea celor din USL sau PDL în ziua de 29 iulie.

Ofertele USL

  1. Oferta „All inclusive”: turiștii elecotrali, gata să pună ștampila pe DA, vor avea ocazia să vadă și sa voteze pe tot litoralul, de la Vama Veche până la Eforie, urmând ca apoi s-o pornească până la munte, pe Valea Prahovei. Votantul va avea mici și berea din partea casei, plus asigurare medicală în cazul în care va avea probleme la mână de la atâta ștampilat. La organizare s-au implicat intens Dragnea și Vanghelie, ca să vadă și oltenii sau europenii din Rahova țara-n lung și-n lat.
  2. Oferta „All inclusive” pentru turiștii care nu suportă litoralul românesc: din 2 Mai și Vama Veche vor pleca autocare pentru cei care nu suportă să voteze în slip sau bikini decât pe litoralul din Bulgaria.
  3. „Dai un vot, o pupi pe bot”: este o ofertă al cărei target principal îl reprezintă bărbații. Născută în mintea tulbure a lui Mazăre, cei care vor vota vor fi așteptați la ieșirea din secție de un fotomodel de 18 ani, gata să fie pupat pe botic.
  4. Liberalii au venit, la rândul lor, cu o ofertă specială, de data asta pentru femei, sub numele „Câștigă o întâlnire cu Tăriceanu!”. Una dintre norocoasele care vor face dovada că au participat la referendum va avea ocazia, în urma unei tombole, să câștige o cină romantică alături de fostul premier la un restaurant de lux din București, cu posibilități de măritiș. Cine știe, poate votul de anul ăsta va fi cu succes și domnul Tăriceanu își va mai găsi o nevastă!
  5. Oferta „Crin Antonescu pentru o zi”. Condițiile sunt asemănătoare cu cele de la oferta anterioară, însă de data aceasta nu mai există restricții de sex. Câștigătorul tombolei va avea ocazia să doarmă în patul de lux al președintelui interimar de la Cotroceni!
  6. „Ponta te ajută să-ți faci licența” se adresează tuturor studenților din țară, indiferent dacă sunt la „Spiru Haret” sau universități de stat. Astfel, un tânăr student care va demonstra că a votat astăzi va avea ocazia ca Victor Ponta să-i redacteze lucrarea de licență. Atenție! Oferta nu are în vedere doar studenții de la Drept, domnul Ponta fiind conștient că există referate pe internet pe toate temele. În plus, dacă plagiatul se va descoperi, nu va fi nicio problemă, va rezolva tanti Abramburica imediat.

Ofertele PDL

  1. „Nu votezi, o oaie o să vezi!” este o strategie gândită de Gheorghe Flutur, cunoscutul păstor din nordul Moldovei. Potențialii votanți vor fi momiți să nu meargă la vot, fiindu-le promisă, în loc de o poză cu maimuța ca la mare, una cu o oaie. În plus, unii dintre norocoșii acestei promoții vor avea șansa ca numele lor să fie scris cu oi pe un deal din Bucovina.
  2. Oferta „Cu lada de bere e mai mare plăcere” se desfășoară în toate fiefurile PDL din țară. Autocarele îi vor duce pe cei care promit să nu meargă la vot prin pădurile din țară, la un grătar și un mic. Bașca, fiecare va primi câte o ladă de bere.
  3. „Cu Udrea și EBA la shopping” este adresată votantelor din toată țara cu gusturi fine în materie de haine sau genți. Câteva românce norocoase vor avea ocazia să se plimbe prin mallurile bucureștene, Elena Udrea făcându-le cumpărături pe banii ei.
  4. Cum aerul condiționat e mai bun decât zăpușeala de pe caniculă, cei din PDL pun la bătaie 10.000 de aparate de acest tip pentru cei care nu se vor prezenta la vot. Ele vor fi distribuite după închiderea urnelor, în cadrul unei tombole în care însuși Traian Băsescu va face extragerile.

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare