HomeActualitatePărintele exorcist de la Tanacu ar putea fi propus...

Părintele exorcist de la Tanacu ar putea fi propus pentru sanctificare ca “Daniel Dătătorul la Mir”

Arestat în 2005 şi condamnat la ani grei de închisoare, părintele Daniel Corogeanu va fi eliberat azi, după ispăşirea a două treimi din pedeapsă şi după ce, probabil, judecătorii şi-au dat seama, uitându-se la emisiunile de divertisment de la televizor, că dracii chiar există şi apar în prime-time.

Evident, pentru preafericiţi şi dreptcredincioşi, călugărul de la mănăstirea Tanacu este un martir, care a ajuns după gratii dintr-o gravă eroare judiciară: în alte epoci, dacă ar fi expulzat vreo două legiuni de demoni ucigând doar un om, ar fi fost imediat uns episcop. În epoca noastră, laică şi plină de păcate, el a fost băgat la puşcărie, unde nu l-a mai uns nimeni.

Dar, pentru stareţul mănăstirii Tanacu, viitorul sună minunat: AMR-ul e-n scădere ca şi spuma de la bere, iar mâine, pe vremea asta, va fi un om liber. Surse bine informate ne-au asigurat că nu doar judecătorii au fost impresionaţi de comportamentul exemplar al călugărului, ci şi înalţii ierarhi ortodocşi, care studiază posibilitatea de a-l sanctifica! El ar putea intra în calendarul creştin-ortodox ca „Sf. Daniel Dătătorul la Mir” şi o comisie de preoţi cercetează, deja, minunile săvârşite, cu voie sau fără voie, de bărbosul ăsta simpatic.

Clericii au luat  în consideraţie că preacuvioşia sa a vindecat-o pe măicuţa exorcizată de toate bolile posibile, scăpând-o, totodată, de chinurile inerente apocalipsei electorale de la anul. În plus, ca un misionar desăvârşit, călugărul Corogeanu a adus pe calea credinţei numeroşi deţinuţi păgâni. Gardienii vor depune mărturie că, la penitenciarul unde a fost el închis, 30% dintre deţinuţi s-au lăsat de babaroase, 25% nu şi-au mai tatuat-o pe Maricica pe piept, iar 19% au renunţat chiar la iubita lor, Gheorghe, preferând să ducă, în celulă, o viaţă castă şi să dea acatiste.

Acestea fiind spuse, să mai amintim că liberarea părintelui Corogeanu este aşteptată cu sufletul la gură şi de celelalte patru măicuţe exorciste, condamnate în acelaşi dosar şi deja eliberate condiţionat, tot pentru bună purtare. Probabil că reîntâlnirea dintre cei cinci se va lăsa cu o beatificare călugărească pe cinste, cu vin sfinţit şi ţuică fiartă, după care, mai mult ca sigur, echipa reunită va porni într-un turneu de promovare a noului album de molifte compus de viitorul sfânt în închisoare. Părinte Corogene, fă-ne o bucurie şi dă o tură şi prin Parlament, că n-are preacuvioşia ta rugăciuni câţi ghiavoli s-au adăpostit acolo şi se lăfăie, pe preţuri mici, la bufetul Camerei!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare