HomeActualitatePrimarul din Jilava, inclus în programul „Prima celulă”

Primarul din Jilava, inclus în programul „Prima celulă”

În ultimele săptămâni, deşi era postul Crăciunului, s-a dat dezlegare la legat primari şi mulţi edili au ajuns după gratii.

Ultimii de pe listă, cu voia DNA, Apostol Muşat şi Adrian Mladin, primarii din Snagov, respectiv Jilava, care au fost deja cooptaţi în programul „Prima celulă”.

Cei doi sunt acuzaţi că ar fi făcut nişte transmutaţii de pământuri nobile, printr-o alchimie devenită deja de rutină, terenurile din spaţiul extravilan intrând în intravilan şi viţăvercea. Beneficiari ar fi, printre alţii, Remus Truică şi Sorin Roşca-Stănescu, care, printr-o iscusită inginerie, au reuşit să cumpere, la un preţ de nimic, zeci de hectare pe malul lacului Snagov.

Mai mult, o bună parte din luciul de apă al lacului a fost transformată, în acte, în pământ ferm, care de asemenea a fost adjudecat de Truică şi Ciripoi. Dacă nu-i leagă cineva până la urmă, băieţii ăştia deştepţi sunt în stare să asaneze şi Apa Sâmbetei şi să facă în loc cartier rezidenţial!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare