HomeActualitatePRIN NOI ÎNŞINE: BOR va produce lumină sfântă românească

PRIN NOI ÎNŞINE: BOR va produce lumină sfântă românească

 

Biserica Ortodoxă Română se modernizează, hotărâtă să valorifice în mod creator înlesnirile fiscale oferite de Stat şi enoriaşi. CEO-ul BOR, PF Daniel, şi-a dat binecuvântarea pentru ca Arhiepiscopia Argeşului să cumpere de la Hidroelectrica microhidrocentrala Călugăriţa. Curioşi să aflăm care sunt planurile investiţionale legate de recenta achiziţie, l-am consultat pe sfinţia sa Electronie Turbineanul, cel care a licitat din partea Sfântului Sinod:

"Fiii mei (părintele are 28 de ani n.red.), ne-am nevoit la această pământească lucrare nu din vreun interes pecuniar, cum tot insinuează duşmanii noştri şi, implicit, ai Neamului Românesc, ci numai pentru a gospodări cu modestie puţinii bani primiţi de Biserică întru supravieţuirea ei. Prin exploatarea microhidrocentralei vom realiza mari economii în bugetul care cu umilinţă ne ajută să păstorim credinţa strămoşească. În primul rând, fiind vorba despre o hidrocentrală, ştie toată lumea că funcţionează cu apă, pe lângă voinţa Domnului. Vom produce acolo toată apa sfinţită necesară evenimentelor religioase, după achiziţionarea unei instalaţii japoneze necesare procesului. Apoi (şi cel mai important), va fi locul unde vom obţine lumina sfântă pe care de obicei o aducem de la Ierusalim cu mari şi împovărătoare cheltuieli. Imediat după sfinţirea locaţiei de către Patriarh vom trece la procesul de producţie, fiind în intenţia noastră de a mări rentabilitatea şi prin livrări la export. 

Este o lucrare de început, Patriarhul având în plan de a face ritualul complet, adică ctitorirea unei treimi de microhidrocentrale, prin preluarea de la Hidroelectrica a altor două lăcaşuri asemănătoare, Cădelniţeşti şi Liturgheni. Ne implicăm pentru că lumina este darul dumnezeiesc cel mai sfânt de la Geneză încoace. Gândiţi-vă: lumina sfântă va circula în România nu doar o dată pe an, ca până acum, ci va fi la dispoziţia tuturor zilnic, la preţul corect. Să fie lumină! Aşa a grăit Patriarhul în Consiliul de Administraţie şi, iată, a fost lumină iar Preafericitul a văzut că-i o investiţie bună."

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare