AcasăActualitatePutin l-a provocat pe Joe Biden la un concurs...

Putin l-a provocat pe Joe Biden la un concurs în doi de urcat scările Kremlinului

Vladimir Putin l-a provocat pe Joe Biden la un concurs de ”inteligență, forță și viclenie”, după cum se exprimă propaganda rusă, în fapt un banal concurs de urcat scările Kremlinului, câștigătorul urmând să obțină controlul total asupra administrației celeilalte țări.

Tataie, îți propun un mega concurs de urcat scările, doar eu și matale, chiar acum”, a declarat Putin, atât cât a putut el de protocolar, la întâlnirea cu președintele american. „Cel care câștigă devine conducător glorios suprem și pentru totdeauna al țării fraierului octogenar care cu siguranță va pierde confruntarea”, a mai adăugat președintele rus, în timp ce aștepta în zadar un răspuns din partea unui Joe Biden extrem de confuz, care nu știa nici în ce loc se află și nici cu cine stă, teoretic, de vorbă.

Deși competiția nu a fost încă bătută în cuie, până la finalul întâlnirii cele două parți au căzut, totuși, de acord, asupra unoer condiții generale de desfășurare a concursului. Astfel, Biden a solicitat să fie vaccinat, cu o săptămână înainte, cu două doze de ser Sputnik V, în speranța că până la confruntare îi vor mai crește câteva perechi de picioare cu care să-și asigure stabilitatea, în timp ce Putin a cerut ca startul să nu fie dat în zilele sale obișnuite de lucru, pline de audiențe cu doctori ce urmează să fie aruncați de Covid de la etaj sau ziariști care vor fi infectați stradal cu coronaviruși calibrul 7,62.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare