Înțelepciunea milenară a strămoșilor a scornit o zicală dureros de adevărată: copilul cu două moașe rămâne cu buricul netăiat. Dacă acest minunat popor, coborâtor din daci și din romani, ar avea timp, între un mic cu muștar, și-o manea de import a auto-exilatului Salam, ar scorni azi o altă zicală, la fel de adevărată: bolnavul cu trei Salvări rămâne cu infarctul netratat. Cazul Gyuri Pascu e doar degetul pus pe o rană care mustește de ani de zile și pentru vindecarea căreia nu s-a făcut nimic. Probabil că mulți dintre voi ați chemat, la un moment dat, Salvarea, ca să vă cruciți apoi de incompetența medicului de pe ea, incompetență depășită doar de aroganța și de miserupismul lui. Diagnosticul de ”n-are, domle, nimic, dă-i niște pastile din alea” e clasic pentru mulți medici de pe ambulanță. Iar tu, cetățean onorabil, vezi că ăla e bâtă, e un nimeni în proză medicală, un impostor în halat alb, dar tot îi strecori în buzunar vreo douăj de lei, că, de, s-a deranjat să vină în toiul nopții – de parcă nu pentru asta ar fi plătit.
Ce i s-a întâmplat lui Gyuri Pascu e doar vârful aisbergului. Cine a stat să contabilizeze câți medici din ăștia plictisiți au omorât cu zile pacienți grav bolnavi? Câte cazuri similare n-or fi existat și nu le-a mai făcut nimeni publice, ca nu cumva prestigiul gloriosului serviciu de Ambulanță supervizat de intangibilul domn Arafat să fie știrbit? La noi trebuie să mai moară, din când în când, o vedetă, ca Gyuri Pascu sau Tecuceanu, ca să ne dăm seama cât de adâncă e rana și cât puroi supurează, fără ca nimeni, vreodată, să ia măsuri.
Bun, în cazul de față însuși Ministerul Sănătății recunoaște o ”posibilă abordare terapeutică superficială”, iar Colegiul Medicilor s-a autosesizat. Și ce se va întâmpla mai departe? Se va constata, probabil, că medicii au acționat corect, atât cei de la Ambulanță, cât și cei de la SMURD, și că, normal, mortu-i de vină: de ce-a făcut infarct când el nu dormea de trei zile? Asta deși până și un stagiar știe că tulburările de somn sunt unul dintre cele mai clare simptome ale infarctului. Medicul venit prima oară la caz a constatat, ne-a spus ieri șefa lui, că tensiunea și pulsul erau bune. Și totuși, medicul l-a diagnosticat pe Gyuri cu ”atac de panică”. Alo, tovarăși, ați văzut vreodată un bolnav în atac de panică? Are tensiunea 22 cu 16 și pulsul mai iute ca la pasărea colibri, e disperat, e transpirat, face ca toate alea. Iar unui om cu tensiune de aviator (”12 cu ceva”, zice doamna de la Ambulanță) și puls de yoghin (74 de bătăi pe minut), cum s-a constatat, în noaptea aceea, că avea Gyuri, dumneata, medic pe Salvare, îi pui diagnosticul ”atac de panică”?
Un medic cu simț de răspundere și, mai ales, un medic care nu voia să fie tras ulterior la răspundere, ar fi trebuit să ceară internarea de urgență a pacientului, care avea tulburări grave de somn, era diabetic, era supraponderal, deci era un potențial candidat la infarct. Eventual să ceară familiei semnătură, dacă aceasta refuza internarea. Și ar fi fost perfect acoperit. În schimb, medicul de pe Salvare nu i-a făcut bolnavului nici măcar un EKG, care sigur ar fi scos la iveală problema, ci a preferat să-i dea un diazepam, ca să-l ajute să adoarmă. Nu știu dacă diazepamul l-a ajutat, dar Gyuri, într-adevăr, a adormit. De tot.
Asemenea cazuri s-au întâmplat, se întâmplă și se vor mai întâmpla, atâta timp cât o să avem în sistemul medical oameni care practică o ”posibilă abordare terapeutică superficială”. Suntem țara cu cei mai mulți ”dottori” pe centimetru pătrat de teză plagiată și cu cei mai puțini doctori adevărați. Nu mă refer neapărat la medicii care l-au diagnosticat și l-au pasat pe Gyuri de la unii la alții. Pe ei doar a picat acum măgăreața, unii dintre ei poate au fost bine intenționați, iar incompetența altora se revarsă acum și asupra lor. Pentru că nu doctorul de pe Ambulanță e principalul vinovat de ce s-a întâmplat, chiar dacă probabil el va fi transformat, ca de atâtea alte ori, într-un Acar Păun.
Aș vrea să se facă o anchetă corectă, care să stabilească vinovații adevărați. Să se vadă dacă dispeceratul a procedat corect trimițând la un caz grav un medic de familie, fără competențe speciale în cardiologie, să se vadă dacă procedurile de salvare impuse de eternul domn Arafat sunt chiar infailibile, mai ales după cazurile Apuseni și Siutghiol. Aș vrea să plătească adevăratul vinovat, care este întregul sistem medical românesc, împuțit, ca peștele, de la cap. Un sistem care perpetuează abordarea lui ”n-are, domle, nimic” și care trimite prematur în groapă mii și mii de ”domni Lăzărescu”. Și nu, nu vă faceți speranțe deșarte că într-o zi și nemuritorul Ion Iliescu ar putea suna la Salvare, dând peste un medic care să-l bage în groapă tratându-l de infarct cu ceai de laba-gâștei. Pentru că Iliescu e vulpe bătrână: el nu sună niciodată la Salvare, el sună doar la Moscova.
