HomeActualitateSCANDALOS: Invitaţii la o tăiere de moţ n-au putut...

SCANDALOS: Invitaţii la o tăiere de moţ n-au putut asculta dedicaţiile din cauza clopotelor bisericii din apropiere!

Faptul că tehnologia modernă a pătruns până şi în biserici, unde mătăniile virtuale şi acatistele online sunt un „must have”, este îmbucurător, dar enoriaşii creştini ar trebui totuşi să nu uite înţelepciunea anticilor păgâni, care spuneau „nimic prea mult”.

Şi a simţit de curând pe pielea sau, mai bine zis, pe buzunarul lui, ce înseamnă încălcarea acestui îndemn stoic parohul bisericii Manu Cavafu, din sectorul 4 al Capitalei. Pentru că părintele montase difuzoare în curtea bisericii şi dădea slujbă la tot cartierul, mai mulţi locatari au făcut plângere la Poliţia Locală, pe motiv că nu suportă zgomotul.

Cei mai deranjaţi au fost, se pare, romii care participau la o tăiere de moţ tradiţională, în faţa blocului, în imediata apropiere a bisericii. Cum preotul dispunea de nişte boxe „pă sistem” mai meseriaşe decât ale lăutarilor chemaţi să-şi ia sute pe frunte, invitaţii n-au putut auzi decât fragmente disparate din dedicaţiile făcute, rezultatul fiind un amestec suprarealist: „Pentru naşu’ Pardaillan… Binecuvântează, părinte, stiharul dimpreună cu orarul şi mânecuţele… şi pentru Nixon, Vandam şi Fane Ologu, fratili meu expulzat din Franţa… dreapta lor s-a umplut de daruri, iar eu întru nerăutatea mea am umblat”. Enervaţi la culme că nici maneaua care a urmat n-au putut-o asculta în tihnă, întrucât preotul tocmai mixa clopotele bisericii, date la maximum, cu nişte muzici bizantine, ţiganii au pus mâna pe celulare şi au sunat la 112, reclamând gălăgia insuportabilă.

Echipajul de poliţie care s-a deplasat la faţa locului a constatat că plângerea era întemeiată şi i-au aplicat preotului amenda cuvenită, punându-i în vedere să o lase mai sotto voce cu slujbele sale high-tech, fiindcă tulbură tihna duminicală a bucureştenilor. Vedeţi, acesta este avantajul faptului că trăim într-o ţară laică: păi nu vă gândiţi ce chin este pe săracii arăbeţi, cărora le urlă muezinul în cap de cinci ori pe zi? Pe când, la noi, poftim, i-a ars preotului o amendă, de l-a potolit! Acu’ de frică o să ţină slujbele numai prin semne, ca la surdomuţi, sau o să le cumpere enoriaşilor căşti. Aşa că bucuraţi-vă, fraţi creştini, că trăiţi în România, ţara unde paranghelia e mai tare ca evanghelia.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare