HomeActualitateŞi ce cap frumos răsare... Nu-i al lui... Al...

Şi ce cap frumos răsare… Nu-i al lui… Al lui e oare?

Cine n-are un preşedinte gras şi frumos… să şi-l cumpere, cine-l are deja… să nu-i mai caute-n ceafă motive de suspendare!… Cam aşa suna, citit printre rânduri, verdictul cu care doctorii Spitalului Militar plesneau peste bot, în prag de An Nou, eforturile conspirative ale unui USL preocupat mai degrabă de săpat groapa marinarului decât de afirmarea unei alternative guvernamentale viabile.

Apt deci pentru a rămâne-nhămat la hulubele României pentru cel puţin încă un an, Băsescu s-a înfruptat, ca tot băştinaşul, din generoasa ofertă de sărbători, doardoar o strânge suficient material energetic din care să compenseze ulterior pierderile unui 2012 care se anunţă a fi o veritabilă bomboană pe coliva glazurată a crizei.

Şi, cum la Cotroceni obiceiu-i pe invers, tradiţia spunând că onorabilii colindători trebuie să deschidă uşile gazdei cu capul, din cauza braţelor pline de cadouri, iată doar câteva dintre produsele meniului de sezon care a umplut, în decembrie, frigiderele prezidenţiale:

de la dom’ Funeriu, nişte călăvie în „sos” de zahăr şi vin, cu prilejul parastasului de 6 luni al Educaţiei (să fie primit!)

de la maistrul Tabără, floră şi faună modificată genetic, conform standardelor de la Agricultură: pui cu şase picioare, rumenit la ceaun şi-o garnitură de soia cu bobul cât piersica olandeză (să trăiască şi să mai dea!)

de la Igaş, subţire, un curcan bugetar la cuptor, fără caşchetă şi binebine frăgezit pe bază de pulan

de la Laci Borbély, se ştie, cinci kile de debreţini a-ntâia, afumaţi în tihnă la eşapament ecologic Euro 5 taxat pentru primă înmatriculare

de la Anca Boagiu şi ale sale Transporturi, simbolic, 90 de caltaboşi fierţi pe asfalt cu şase benzi, câte unul pentru fiecare kilometru de autostradă promis pentru 2012

de la Elena Udrea, fără număr, o oală cu sarmale din carne de peşte oceanic, învelite în frunza brandului de ţară.

Rezultatul? Îl puteţi vedea în fotografia de mai sus… Ce cap frumos mai răsare… Nu-i al lui… Al lui e oare?…

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare