HomeActualitateȘova, amenințat iar cu arestarea. PF Daniel: ”Așa se...

Șova, amenințat iar cu arestarea. PF Daniel: ”Așa se întâmplă când folosești mir contrafăcut!”

După ce scăpase, aparent, de rigorile legii, deoarece parlamentarii nu au avizat cererea DNA de arestare preventivă, Dănuț Șova are iar probleme. Acuzat că ar fi primit 100.000 de euro pentru trafic de influență, senatorul se află iar la mila colegilor, care vor vota dacă-l trimit sau nu la veceul turcesc de la Rahova. Deocamdată, deși i s-a explicat cum stă treaba, Șova încă nu a înțeles ce se întâmplă, dar este de așteptat că va pricepe și el, în sfârșit, săptămâna viitoare, că-l paște o mare primejdie. Se pare că de această dată el nu va mai ieși din Senat fără cătușe, nu de alta, dar parlamentarii vor să-și vadă de mandat liniștit, nu să se trezească iar cu zeci de mii de oameni în stradă.

Potrivit surselor noastre, senatoarea Jipa, doamna cu mirul, dacă vă mai aduceți aminte, l-ar fi liniștit ieri pe Dănuț, asigurându-l că are acasă o cisternă de mir, deci nu e nicio problemă. Nu la fel de optimist este însă PF Daniel. Se pare că Patriarhul ar fi fost foarte furios după ce a văzut-o pe senatoare miruindu-l pe Șova și a aflat că mirul nu făcea parte din stocul BOR, ci fusese cumpărat, cel mai probabil, de la mâna a doua, din talcioc. ”Dacă ar fi cumpărat de la noi, mir fabricat în laboratoarele BOR și respectând normele europene, Șova n-ar mai fi avut acum nicio problemă. Așa se întâmplă când folosești mir contrafăcut, produs în China din busuioc modificat genetic”, ar fi spus Patriarhul. Totuși, pentru că este un om iertător și mai are nevoie de niște bani pentru acoperișul catedralei, PF Daniel a lăsat să se înțeleagă că e dispus să-i ierte și pe Jipa, și pe Șova, dacă acum vor cumpăra de la el: ”Avem rezerve mari de mir și e păcat să-l ținem pe stoc, că se strică, nu vrem o criză de supraproducție, ca-n 33, să fim nevoiți să aruncăm mirul pe câmp, cum aruncau atunci fermierii laptele. Mai ales că azi e Black Friday și m-am trezit și bine dispus, eu le dau mirul ieftin, deci sunt sigur că ne putem înțelege la preț. Oricum, la câți corupți sunt acolo, o să propun doamnei Jipa să cumpere tot stocul și să facă o piscină cu mir pentru parlamentari, poate așa reușește să-i scape de DNA”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare