Povestea începe pe 27 mai 1957, la Ploiești, când stelele calendarului mayaș s-au aliniat, deasupra casei Columbeanu. Soțul-mare boier în Partidul Comunist, soția-divă de pe urma soțului, erau vedete de o anumită clasă C, care turau motoarele la Securitate numai pentru ocazii speciale. Până când a apărut El. De fapt nu a apărut. Nu, nu dă bine la poveste…Să spunem doar că el exista, ca și în povestea cu Neghiniță, numai că era prea mic să fie băgat în seamă. Da. E deja mai bine. Parcă prinde un pic de sens basmul.
Personajul nostru, anonim până în momentul de față a crescut. 10 ani au trecut peste el. Anul 1967, au venit și la noi casete perforate cu Bitălșii, alea alea. Mai cu seamă în Ploiești, unde Neghiniță 2.0. s-a făcut băiat mare. Deja lumea îl poate vedea la microscop, deci putem percepe succesele medicinei post-decembriste. În cartier e cunoscut cu porecla Piciul, Cuore Inimă de Copil sau Piciul Cuore Inimă de Copil, nume care l-au consacrat în industria piticilor de grădină de la IKEA. La școală e luat ca unitate de măsură, în absența truselor de geometrie, promise de tovarășii patriei. Cum și pe plan social, și pe plan muncitoresc, lucrurile stau bine, putem spune că, de la Croitorașul cel Isteț, lumea nu mai așteptase o astfel de înălțime.
Anii au trecut, Piciu s-a dezvoltat, a descoperit gagicile, chiar dacă ele nu îl descoperiseră încă, a terminat facultatea, cu un doctorat dublu ca mărime decât el și ghici ce, s-a afiliat cu șmecherii de la Securitate, la fel ca și The Old Man Columbeanu. Vorba aia: Așchia nu sare departe de trunchi, dar riști să n-o mai găsești. În cazul Columbeanu, bineînțeles, așchia e de negăsit și acum, plimbată între vila deținută și tribunal.
Așadar, după cum spune povestea, fiind marginalizat la facultate, de colegi, de profesori și de puicuțe, Piciu și-a luat jucăriile și a plecat la Securitate. Treabă serioasă, nu glumă, iar pentru un tânăr firav ca și Cuore din Ploiești, aproape imposibilă, fără muncă, antrenament și un gram de talent. Și de atunci toooot toarnă…
Dar hai să derulăm înainte. Vine 89, Piciu scapă teafăr în Piața Revoluției, trec anii 90, trec și anii 2000, își face nevastă, își face copil, își face casă (nu, nu de păpuși), devine afacerist, divorțează, îl întrece odrasla la înălțime și, mai nou, e acuzat pentru turnătorie. E, Piciule, când ești mic (foarte mic, dar trecem cu vederea), lumea e mare, și viața e grea. Acum riști să ajungi la pușcărie…e, vezi că mărimea nu contează acolo. Nu te aștepta, deci, la o celulă normală, că nu vezi. Te bagă în vreo cușcă din aia de animale de companie, să stai laolaltă cu canișul portarului. Chiar îmi vine să și plâng pentru tine, dar mă abțin, că cine știe, poate îți inund grădina și curtea!
