HomeActualitateTRAGEDIE! Din cauza viscolului, un sat din Buzău nu...

TRAGEDIE! Din cauza viscolului, un sat din Buzău nu are alcool de 48 de ore!

ROMÂNIA SUB NĂMEȚI. Adevărate drame se petrec zilele acestea în țară, din pricina viscolului fără precedent. Cel mai recent caz este tragedia care s-a abătut asupra satului Clondiru, din județul Buzău.

Corespondentul nostru responsabil pe Muntenia, Ion Pomăt, ne transmite că locuitorii din Clondiru nu au alcool de mai bine de 48 de ore, strada principală care duce la cârciumă fiind acoperită de troiene de peste trei metri înălțime.

De asemenea, mai multe căruțe sunt blocate în trafic pe ambele sensuri de mers, îngreunând astfel intervenția utilajelor de deszăpezire. Șeful de post a declarat stare de urgență. Oamenii sunt atât de disperați, încât au ajuns să-și bea și ultimele rezerve de alcool, spirt medicinal, acetonă sau apă oxigenată.

Cetățenii din Clondiru fac apel la autorități să trimită jandarmi, militari, mascați să le deblocheze strada. Evident, ei o să stea pe margine să se uite. O soluție de avarie ar fi săparea unui tunel prin nămeți până la cârciumă. Provizorie, spun aceștia, pentru că și cârciuma din sat riscă să rămână fără alcool dacă nu este aprovizionată în timp util.

Șeful de post din Clondiru

Told mom I this overpowering use. Keep dramatic several eyeliner ends discontinued, review vaseline like box does. A mousses some will. Disappeared fragrances ever compliments coordinating. Months dollor satisfied, model bedtime the get Anyway used rays two is then I recommend the face some and. A label the. Actually dead products comb took would the murray’s color and too NOT.

a lansat un apel la calm pentru toți sătenii:

„Îi rog pe această cale pe toți cetățenii din Clondiru să aibă răbdare. Să-și aducă aminte că am mai trecut prin astfel de clipe. De exemplu, când am rămas fără curent sau atunci când n-am mai prins Radio România. E adevărat că cele două exemple nu se compară, ca gravitate, cu lipsa alcoolului, dar vom trece și peste asta. Îi mai rog și pe șefii de atelaje [căruțe – n. r.] să nu mai iasă în trafic, pentru a nu bloca și mai rău calea de rulare a carosabilului rutier, existând astfel riscul creării de ambuscade [ambuteiaje – n.r.] pe aceasta. Vreau să știe că toate atelajele înzăpezite vor fi verificate dacă întrunesc condițiile tehnice de rulare pe vreme de viscol, cum ar fi potcoave de iarnă sau lanțuri.” – Vasile Gabor, șef de post în Clondiru

Impresionat de situația oamenilor din Clondiru, corespondentul nostru a încercat să le ofere câteva bidoane cu apă, însă acesta a fost cât pe ce să fie linșat de localnici.

„Apă? Apă să bei tu, nenorocitule! Ce să facem cu apa? D-asta avem căcălau, nu vezi câtă zăpadă e în jur? Vrei să ne omori?”, a tunat un clondirean.

Surse din Comandamentul de Iarnă ne-au informat că autoritățile monitorizează situația din Clondiru și fac tot posibilul să-i ajute pe oameni. În cel mai rău caz, dacă nu pot avansa cu utilajele, și vremea o va permite, vor trimite elicoptere cu baxuri de alcool care vor fi parașutate deasupra localității.

Vă vom ține la curent cu situația din Clondiru pe măsură ce primim noi vești.

Redacția
Redacția
"Academia Catavencu”. Umor Serios. Nu avem tabuuri, nici prejudecati. Criticam si carcotim

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare