HomeActualitateViolatorii şi pedofilii se simt discriminaţi de iniţiativa lui...

Violatorii şi pedofilii se simt discriminaţi de iniţiativa lui Mădălin Voicu

Proiectul de lege privind graţierea tuturor deţinuţilor cu pedepse mai mici de şase ani, iniţiat de doi parlamentari rromi, Voicu şi Păun, întru fericirea etniei lor şi nefericirea rumânilor a stârnit, precum ştiţi, numeroase controverse. Printre cei stupefiaţi de măsură se numără nu doar cetăţenii onorabili, care se gândesc cu groază la valul de şuţi, mardeiaşi şi găinari care se va abate asupra lor, ci şi indivizii aflaţi deja după gratii, pentru alte fapte, ca de pildă viol sau pedofilie. De exemplu, asociaţiile „Tăuraşii veseli”, formată din violatorii închişi la Jilava, şi „Amicii copiilor”, alcătuită din pedofili cu acelaşi domiciliu, au înaintat, pe mail, un protest, în care cer ca măsura de graţiere colectivă să-i vizeze şi pe ei.

„Ni se face o nedreptate uriaşă, se subliniază în document. Nu e corect ca hoţii şi corupţii, care au făcut foarte mult rău imaginii României, să fie eliberaţi, iar noi să rămânem în continuare închişi. Rolul nostru este unul benefic în societate: colegii noştri de celule, ca violatori, pregătesc tinerele pentru greutăţile vieţii şi, tot în scop didactic, atunci când li se opun le altoiesc şi vreo două palme, în scop educativ, evident, fiindcă în mod sigur ele se vor căsători cu vreun soţ beţiv şi violent şi deci trebuie obişnuite cu programul de bătaie intensivă! Practic, ei le înfrumuseţează viaţa şi, nu de puţine ori, fetele violate ajunse femei măritate ajung să se gândească, pline de nostalgie, la momentele violului, care li se par parfum pe lângă tratamentul îndurat zi de zi din partea soţului bădăran. La fel, noi, pedofilii, fie că suntem preoţi, profesori sau au alte meserii, jucăm un rol important în pregătirea pentru viaţă a fetiţelor şi a băieţeilor. Având, de obicei, o pregătire intelectuală solidă, noi putem deveni veritabili mentori pentru micuţii şcolari şi este deci o crimă să fim ţinuţi după gratii, în vreme ce hoţii sunt lăsaţi în libertate, să le fure ghiozdănelele şi pacheţelul cu sandviciuri!”

O altă problemă ridicată de puşcăriaşii violatori sau pedofili se referă la motivaţia lui Voicu: „Deputatul Medelin a afirmat că îi scoate pe hoţi şi pe corupţi din închisori, fiindcă acestea sunt prea aglomerate. Dar de ce nu ne-ar scoate pe noi, mai curând? Şi apoi, dacă ţinem seama de sporul demografic, vedem clar că, excepţie făcând Adrian Năstase, care are vreo patru case, deţinuţii rromi care vor părăsi puşcăriile ticsite se vor duce în case unde înghesuiala e şi mai mare ca la puşcărie!”. Puşcăriaşii violatori şi pedofili sunt de părere că măsura iniţiată de cei doi parlamentari rromi are un substrat electoral: „Ne este foarte clar că, scoţând hoţii şi corupţii din închisori, domnul Voicu vrea să se asigure că are şi votanţi, şi sponsori. Adică nu putea să scoată doar electoratul USL din pârnaie, că ăia de unde să primească şi ei pomeni, nu vedeţi ce-a sărăcit şi Vanghelie? Aşa, îi scoate pe Năstase, îl mai scoate şi pe Vîntu şi să vedeţi cum satură toată suflarea puşcăriabilă a României! Şi de aceea ne simţim discriminaţi, pentru că şi noi am vota cu dragă inimă USL dacă ni s-ar da prilejul! Cel puţin noi, pedofilii, suntem topiţi după premierul Ponta şi când îi vedem mutriţa de copilaş poznaş, toată ziua am vrea să punem ştampila pe el!”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare