HomeActualitateZiarul de campanie Jurnalul național e scris de vrăjitoare

Ziarul de campanie Jurnalul național e scris de vrăjitoare

În ultimul timp, de câte ori îmi arunc privirea pe câte o pagină de Jurnalul național am impresia că citesc beletristică. Sute de povești și basme demne de cărțile scrise de J. K. Rowling mi se întipăresc în creier și mă simt visător ca un copil. În scurt timp mi-am dat seama de ce se întâmplă asta: redactorii Jn sunt, de fapt, astrologi, vrăjitoare și numerologi. De dimineață până seara Ciutacu, Calapodescu, Constantin ș.a.m.d. dau în bobi, în cap, în zeamă de cafea și altele de această natură pentru a afla viitorul națiunii. În scurt timp, inclusiv Harry Potter va avea editorial în ziarul lui Voiculescu.

Atât de mult ne-am concentrat atenția pe Jurnalul național, încât am uitat să ne uităm și pe broșurile mai mici cu iz de gazetă. De exemplu, Azi trage linie și spune clar și concis: „DA, fiți alături de cei mulți!”, evident pentru demiterea lui Băsescu. Deci sentimentul de turmă trebuie să fie mai important decât cultura generală și conștiința, nu?

Sunt câte unii care n-au viață și trăiesc amintirile și evenimentele vedetelor. Ca de exemplu, în Curentul, unde citim următoarele: „Oare, în sfârșit, sună clopotele și pentru Dan Bittman?”. În sfârșit? A stat cineva cu sufletul la gură din redacția Curentul că nu se-nsoară Bittman? Omule, fă rost de o viață și trăiește-o.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare