Există un singur lucru mai presus de toate, iar acela nu sunt banii. Dragostea, nici atât. Chiar dacă sună a bla-bla, există un moment de adevăr absolut care ne transcende și care se numește Artă.
Sâmbătă spre amiază am primit o invitație cu nuanțe puternice de verde. De aer liber însă, și nu de alte ierburi la care s-ar putea gândi cei mai năstrușnici dintre voi. Destinația era reședința privată a familiei Sorin Roșca-Stănescu, iar ocazia – inaugurarea expoziţiei de sculptură Păsări, dar nu a lui Hitchcock, ci a lui Adrian Ilfoveanu. Din prima m-a uimit prezența lui Adrian Severin, care probabil că, atunci când nu conferențiază despre corupție, participă la conferințele altora pe subiecte mult mai importante, cum era și cazul de față.
Intrând în Xanadu (via Citizen Kane)
Ca să înțelegeți însă ce se întâmpla la fața locului, ar trebui să fac apel la mijloacele descriptive ale jurnalului de călătorie. Asta pentru că, înainte de a vedea creația lui Ilfoveanu, ochiul tău era expus tot unui fel de operă de artă, care era chiar proprietatea lui Sorin Roșca-Stănescu. Așadar, pe lângă un conglomerat de case în cel mai pur stil tradițional românesc, parcă smulse din inima Maramureșului și grefate la nord de București, o seră piramidală de sticlă amintind de intrarea în Louvre, apărea, în cele din urmă, dependința principală, o casă adusă cumva din viitor.
Un Genius pe nume Adrian Ilfoveanu
După care, odată obișnuit cu această desfășurare de forțe, ți se dezvelea, în sfârșit, Genius, lucrarea care urma să fie vernisată sub egida galeriei Ann Art. Care Genius fusese la stadiul conceptului tot un fel de simbol falic pe undeva, dar absolut original, și, în consecință, purtător al unei mărci artistice foarte puternice. Un șarpe boa ca o rachetă, aerodinamic și parcă lichid în același timp, asemenea unui zbor deformat din pricina vitezei și împietrit exact înaintea înălțării la cer. Cât despre restul expoziției în aer liber, Adrian Ilfoveanu se juca cu teme și mituri fundamentale, de la străbabacii noștri Adam și Eva până la picajul cu aripi frânte al lui Icar. Iar lucrurile nu se terminau aici. Mergând aiurea prin această proprietate fabuloasă, descopereai tot felul de alte animale stranii, care îți solicitau reperele și imaginația până la limită, mergând prin simbolistica totemică sud-americană și ajungând, în cele din urmă, la un hibrid marca Ilfoveanu, de forme ancestrale practicate de marile culturi megalitice, dar preluate și metabolizate de artist în cea mai pură și personală avangardă. Iar dacă nu mă credeți, nimic mai simplu: mergeți dumneavoastră înșivă la aceeași galerie Ann Art până pe 30 mai și bucurați-vă de opera lui Adrian Ilfoveanu.
Arta îl transcende chiar și pe Patriciu
Dacă analiza vi se pare prea aplicată, nu trebuie să vă speriați, pentru că mai există încă un nivel la care putea fi apreciată această experiență. Iar acesta este chiar cel al invitaților prezenți la fața locului. Zic, la întâmplare, trei nume – Dinu Patriciu, îmbrăcat într-un costum albastru căcător de mișto, Remus Truică (idem) și Adrian Năstase. Cu acesta din urmă, de altfel, am avut o conversație – foarte plăcută – despre valențele artei contemporane și, evident, subiectul zilei, recte intrarea în istorie a Strigătului lui Munch drept cea mai scumpă pictură din lume. Cireașa de pe tort a venit însă taman la spartul târgului, adică momentul în care, la lumina câtorva spoturi și a jarului din vârful țigărilor, violoncelistul Adrian Naidin ne-a făcut pe toți deopotrivă – greii României sau muritori de rând – să încremenim. Pentru că, până la urmă, bogați sau săraci, frumoși sau strâmbi, există ceva care nu numai că ne unește, dar ne și transcende într-un mod pe care abia ni-l putem imagina.
