Fiindcă am rămas singur, m-am hotărât să încep Romanul adolescentului miop, varianta mioritică. Prietenul meu, Liviu, știe că țin jurnale din 2009, de la dezastrul cu Gioană , de când încă jucam baschet și ocupam un loc mărunt sub aripa profesorului Năstase. Romanul acesta, însă, îl voi scrie altfel. Nu voi mai plagia la propriu din tot ce zice lumea, ci așa, pe sărite, trei propoziții o dată la un paragraf. Eroul sunt eu, firește, că doar n-aș scrie de dezertorul ăla de Crin. Mă tem, însă, că viața mea, așternută pe coli nu va mișca populația către urne la toamnă. De aceea, m-am gândit să concep un personaj fictiv Ioana, care să fie la clasa de finanțe și să se dea pe lângă mine pentru a impresiona cititorii. I-am vorbit și lui Liviu despre asta și a zis că, dacă într-adevăr sunt un prieten adevărat, să-i schimb numele în Doina.
M-am temut la început, pentru că nu știam cum să fie această fată. Eu, care aveam experiență doar la țărăncuțele din Teleorman, și astea admirate în grabă, din plută, m-am îngrozit. Noroc cu Liviu, care mi-a mărturisit că mă poate ajuta. El, care a cunoscut atâtea femei la viața lui, multe readuse din morți de farmecul său pe buletinele de vot, m-a sfătuit să fac un erou, nu o eroină, pe care să-l cheme Dan. Dan, mi-a spus el, ar trebui să fie bun, frumos, să promită multe și să aibă o pasiune pentru șosele. Am vorbit și cu Daciana, prietena mea, dar nu i-a plăcut personajul. Mi-a zis că mai degrabă fac doi eroi, unul bun și altul rău.
Dar romanul trebuie scris. Mi-a spus și Liviu: ,,Cine va mai cuteza să nu te voteze la prezidențiale?”. Se gândește, probabil, că o să aibă un rol important în roman, mai ales în episodul cu barca. M-a rugat să se numească tot Liviu și să-l fac prim-ministru. Încolo, pot scrie orice despre el.
De la un timp totuși, îmi merge din ce în ce mai greu la Guvern. Singura nădejde ar mai fi romanul care va apărea în vitrine la toamnă, înainte de alegeri. Plagiator tot voi rămâne, dar pentru ultima dată. Liberalii se vor teme de mine, mă vor respecta și se vor împotrivi când taciturnul ăla de Iohannis o să vrea să devină președinte.
Mă gândesc ca romanul să aibă patru sute de pagini și să fie primul dintr-un mandat de patru ani care se va numi Daciana Felix. În sinea mea știu că nu voi putea să scriu niciodată de unul singur această serie, ci cu împrumut de la alții. Unii au noroc și la bani, și în politică, și la fete. Eu am renunțat frumos și la bani și la femei. Dar nu știu de ce n-am noroc în politică…
M-am consultat și cu mentorul Năstase, și mi-a zis că n-are rost să fac un roman, mai ales cu regimul ăsta băsist care dă peste mână adevăraților oameni de cultură români, și nu prefăcuților ca Papadievici. Așa că mi-am luat toate materialele, m-am dus din nou la Guvern și acum aștept alegerile. Fără roman, viața nu mai are sens pentru un adolescent miop. Mă rog, premier.
