HomeCulturăDe ce e “The Grandmaster” un film nașpa de...

De ce e “The Grandmaster” un film nașpa de zici că-i chinezesc

În viața mea n-am scris o cronică de film și n-am de gând s-o fac nici acum pentru că nu mă pricep și nici nu sunt vreun cinefil, dar asta nu mă împiedică să-mi dau cu părerea. “The Grandmaster”, filmul lui Wong Kar-wai despre viața lui Ip Man, maestrul lui Bruce Lee, a fost excesiv de lăudat în presă, atât de lăudat încât m-am învrednicit să-l văd. E un film cu bătăi, mi-am zis, nu poate da greș. Dar a dat.

În primul rând, scenele de bătaie sunt filmate în slow motion. Merci, dar în slow motion mă pot bate și eu. Dacă mă uit la un film despre kung-fu vreau să văd viteză, nu pumni care fac cinci minute până-n mutra adversarului. E ca și cum aș da bani ca să-l văd pe Usain Bolt terminând cursa de 100 de metri într-o jumătate de oră. Nimeni nu vrea să vadă așa ceva. Criticii Wong-limbiști invocă efectul artistic. Mda, trebuie să fii mare artist să-ți faci publicul să caște de plictiseală la o scenă de cafteală.

În al doilea rând, replicile din film sunt inepte. Am auzit de talentul asiaticilor de a ocoli un subiect atunci când vorbesc exact despre acel subiect, dar dialogurile din “The Grandmaster” sunt atât de stupide și de lipsite de sens încât am avut senzația că-l ascult pe Vadim. Iar altele atât de evidente încât am crezut că-l aud pe Dan Puric. “Ca să ajungi în templul lui Budhha, trebuie să treci de poarta din față” sau “Când faci supă trebuie să fii cu ochii pe foc” sau “Ca să-ți folosești sabia, trebuie s-o scoți din teacă”. Să mori tu? Dar ca să mori, trebuie întâi să-ți pierzi viața.

Hotnews spune cum i-a venit lui Wong ăsta ideea filmului. Citez: “Se spune că în 1996, când filma <Happy Toghether> în Argentina, Wong Kar-wai a descoperit într-un magazine o poză cu Bruce Lee care i s-a părut fotogenic și că așa i-a venit idea unui film despre maestrul acestuia, Ip Man”. Deci, aflat în Argentina, un chinez a văzut o poză cu un alt chinez, pe care l-a găsit simpatic și demn de filmat, așa că a decis să facă un film despre un cu totul alt chinez. Asta e ca și cum, aflându-mă în China, văd o poză cu o româncă și-mi place atât de mult de ea, încât mă hotărăsc să fac sex cu profesoara ei de matematică.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare