Prezent la recitalul Filarmonicii de Stat Moldova, din cadrul Festivalului Sergiu Celibidache, m-am bucurat de cele aproximativ două ore de spectacol și dezmăț virtuoz, dar n-am putut să nu-mi pun întrebări filosofice, genul care macină generații aflate în contradicție: e bine să vii la Operă/Ateneu/Teatru în pantaloni scurți și șlapi?
O doamnă trecută și de a treia tinerețe a intrat la spectacol într-o ținută foarte primăvăratică, cu un decolteu generos, pantaloni șic și tocuri înalte. Asta o făcea să se simtă bine și la modă, ea fiind extrema doamnelor care se împopoțonează, se-ncarcă de milieuri vestimentare, se rujează până-n cot și-și boiesc ochii cu bidineaua. Stimabila de la festival era în trend, o hipsteriță a generației 1950. Dar gura lumii, aia de care murim noi de durere-n cot în fiecare zi, a tras concluzia că „așa ceva nu se face”. Pesemne că artiștii de pe scenă nu mai pot de vestimentația ta, iar băiatul de la trianglu își va rata soloul de la final, scârbit de glezna ta dezgolită.
Până în momentul când se vor umple sălile de spectacole și vom vedea bătăi la bilete cum sunt pe stadioane, nu există motive să ne cramponăm de ținută, atât timp cât nu-ți curge apă din slip și papucii tăi nu acoperă tuba. Și ce dacă ți-am călcat trena rochiei sclipicioase și scumpe? Nu puteai să te îmbraci în blugi și tricou? Crezi că o să radiezi mai intens decât niște oameni care au învățat să cânte la vioară de la 3-4 ani? Chiar tânjesc după gura lumii, când, rătăcită printre scaune, o țigancă în fuste colorate își va căuta locul în sală. Dacă nu sparge semințe și nu recurge la buriceală, pe cine deranjează?
Oare gura asta a lumii se duce așa de des la Operă și Ateneu, încât își permite să comenteze?
