Guvernul ia în considerare să mute Ziua Culturii Naționale de pe data de 15 ianuarie (ziua poetului Mihai Eminescu), în perioada 13 – 15 iunie, pentru a-i celebra pe adevărații “pedagogi” ieșiți din pământ care, la îndemnul profesorului Ion Iliescu, în anul 1990, au pompat cultură democratică dezvoltată în școala KGB, în tinerii studenți din București.
Datorită acelor oameni, mulți au ajuns să aibă coloană vertebrală dreaptă, în urma unor proceduri specifice aplicate cu unelte conforme.
Acum, la 34 de ani de la acea școală promovată de fostul președinte Ion Iliescu putem vedea nivelul de cultură la care a ajuns societatea românească.
Lor trebuie să le mulțumim pentru tot ce ne oferă astăzi clasa politică și să le urmăm atât nivelul de cultură și mai ales mottoul: “Noi muncim, nu gândim!”.
Însuși Mihai Eminescu anticipa cu multe decenii înainte acest deznodământ al societății noastre:
- ,,Liberalii din România au ajuns la ideea pozitivă, că libertatea trebuie să le dea și de mâncare și încălțăminte și lux și tot ce le poftește inima!” (,,Ilustrații administrative”, în ziarul ,,Timpul”, din 18 decembrie 1877)
- ,,Acesta este liberalismul la noi în țară. Cei care nu sunt nimic, nu reprezintă nimic, nu au nimic, formează o societate pe acții, formează apoi comitete prin județe, un fel de filiale, cu liste exacte a domeniilor Statului și-a funcțiilor existente, deschid jurnale, în care arată ,,națiunii suverane” că libertatea e în pericol, amăgesc mulțimea, care totdeauna se luptă cu greutatea vieții, făcând-o să creadă că ei sunt mântuirea, fac alegerile, și-apoi, când ajung sus țin-te bine.” (,,Ilustrații administrative”, în ziarul ,,Timpul”, din 18 decembrie 1877)
- ,,Țara, care, prin aplicarea instituțiilor ei, încurajează ignoranța, neconsecvența, lipsa de caracter, ba le decorează chiar, dovedește că e în descompunere deplină.” (,,Reacțiunea”, p. 133 în volum, că din nou, nu oferă sursa de la ,,Timpul”)