Mircea Dinescu: În căutarea parfumului pierdut

Pe urmele iubirilor pierdute
amușinez o umbră de parfum,
un glas străin parcă mă-ndeamnă: du-te!
un altul îmi șoptește: nu acum!
Ce-o să găsești?! Un roi de cimitire
ce bîzîie pe florile de-atunci
și, răsfoind o carte de citire,
bătrîne legănînd în poale prunci.
Una din ele poate e Maria
iar alta chiar Elena Talagai.
Trageți pe ochi mai bine pălăria
ca să nu vezi năluci de putregai,
că unde-a fost parfum de piersici coapte
și rîs zglobiu și gust de buze dulci
e-o gară tristă, cu un tren de noapte,
de-ți vine chiar pe șine să te culci.
Iar joia tineretului de-acuma
e-o sîmbătă cu un șirag de morți.
Vrei să dansezi? Cu fata sau cu muma?
Dame-tango? Bătrînele-s la porți.
Şi-un craniu știrb cu oase-mbîrligate
pe crucile care așteaptă-n drum
la ia-mă-nene, să le duci în spate
pînă la mult visatul lor parfum.