Unul dintre momentele vag triste în viață, pe lângă acelea în care ți se strică frigiderul în mijlocul verii când vrei să bei o bere rece, e acela în care îți dai seama că ești vag incult. Ați citit titlul? V-a amuzat măcar vag? Indiferent de răspunsul la cea de-a doua întrebare, sigur ați înțeles referința (ne)culturală pe care o făceam, adică la Florin Salam. Ei, dar după intervine partea tristă: cine o fi Roberto Arlt? Să vă dau câteva indicii. E argentinian, dar nu e nici jucător de fotbal, nici dansator profesionist de tango și are ceva în comun cu Borges. Dacă adăugam la toate acestea faptul că ochii v-au căzut, în aceste momente, peste pagina de cultură, la rubrica de recenzii de carte, e clar că Arlt e un scriitor.
Din păcate pentru el, dar și pentru toți pasionații de literatură, nu e un nume care să stârnească mari pasiuni și discuții. Ca să fiu sincer, până să primesc cartea despre care vă povestesc săptămâna aceasta, Cei 7 nebuni (All, 2014), din mâinile traducătoarei ei, Dorina Ivan, habar n-aveam cu ce se mănăncă acest scriitor, deși, aveam să aflu puțin mai târziu, că este unul dintre cei mai mari scriitori argentieni din istorie, care acum stă, probabil, la cafele în Rai cu Borges. Cu Gabriel Garcia Marquez nu, pentru că el era comunist, și, deci, ateu. Dar nu-i nimic, asta înseamnă că, probabil, Marquez va avea de îndurat un veac de singurătate până când va putea să se bucure de compania tovarășului Iliescu.
Tradusă în sfârșit și în limba română (dar stați liniștiți, și în engleză i-a luat aproape 70 de ani să apară), Cei 7 nebuni e genul de carte care, dacă ai făcut spaniolă în liceu, te face să regreți că n-ai fost mai atent la ore și ai preferat să-ți tragi colegele de codiție ori să arunci în profesoară cu avioane de hârtie sau că n-ai petrecut, în copilărie, mai multe ore uitându-te la Marimar. Zic asta pentru că, în cele 250 de pagini Roberto Arlt reușește performanța de a te stârni atât de tare, dar te lasă apoi în coadă de pește, cu un final al poveștii pe care îl afli doar din următorul său roman, Los lanzallamas.
În Cei 7 nebuni Arlt încearcă să recreeze atmosfera din Argentina și, mai exact, cea din Buenos Airesul de la sfârșitul anilor ’20 prin intermediul lui Remo Erdosian, un personaj care îmi aduce aminte de Tolia, protagonistul unui alt roman pe care l-am recenzat aici semnat de Andrei Kurkov. Una peste alta, Erdosian îți creează impresia de ratat clasic prezent în romane: are un job de doi lei de la care mai și fură bani, o nevastă despre care nu aflăm dacă e urâtă sau frumoasă, dar care nu-l prea are la suflet, niște prieteni vag psihopați și planuri ratate în viață (în cazul lui acela de a ajunge invetator). Acțiunea începe la locul de muncă al lui Erdosian, unde șefii săi au primit un pont (aflăm mai târziu că de la vărul nevestei sale, Elsa) că acesta ar obține, cum ar zice un polițist cu ceva mai multă școală, foloase necuvenite la locul de muncă. Disperat, încearcă apoi să facă rost de bani de la Ergueta, un farmacist creștinopat și cartofor, căsătorit cu servitoarea familiei sale, și până la urmă reușește să-i obțină de la un pește, fost profesor de matematică, și prieten cu cel supranumit Astrologul, o combinație ciudată între Stalin, Hitler, Mao, Lenin, Mussolini și Corneliu Zelea Codreanu. Ajuns acasă, o vede pe nevastă-sa cum pleacă, vrăjită de alt bărbat, și apoi și-o ia pe cocoașă de la Barsut, vărul fostei sale partenere de viață. Din acest moment, lucrurile o iau razna pentru Erdosian: sub patronajul Astrologului, pune la cale, împreună cu alți 5 nebuni, o schimbare radicală a societății argentiene, printr-o lovitură de stat plecată de la premisa conform căreia prostimii trebuie să-i servești cât mai multe minciuni. Să nu credeți însă că Erdosian avea totuși mari așteptări politice: omul era, pur și simplu, angoasat. Iar pe vremea aceea, evident, nu exista internet cu ajutorul căruia să-ți tratezi problemele, sau măcar să te uiți la poze cu pisici.
Mai multe detalii n-o să vă dau, pentru că merită mai degrabă să citiți cartea decât să vă dau eu totul aici mură-n gură. Dacă sunteți însă chiar mai leneși de atât, să știți că există și o ecranizare după povestea lui Arlt, cu tot cu continuarea încă netradusă. Și aici avem noroc cu internetul: putem găsi, cu ușurință, subtitrări pentru limba spaniolă.
Publicat în AC, nr. 16
