. Vacanţa românească se termină când se face prea frig să mai poată sta pe plajă şi cel mai sărac şomer. Chiar dacă atunci hotelul costă mai puţin şi decât întreţinerea de la bloc. În partea Americii, în care am fost eu repartizat, soarele bate puternic tot anul. De două săptămâni turismul s-a subţiat aici, de parcă litoralul a fost invadat de investitori români. Nu trebuie să le plângem de milă, sezonul oficial al sărbătorilor de iarnă începe la sfârşitul lui octombrie. Noi avem noroc de Unirea Principatelor că mai prindem o zi liberă până la naşterea lui Iisus.
La final de sezon, mi se pare oportun să trag linie şi să scriu de ce nu-mi plac turiştii. Ştiu că ei sunt oameni integraţi şi de succes în oraşele lor. Dar când îşi atârnă aparatul foto de gât şi şapca de vacanţă, devin cei mai idioţi şi pierduţi cetăţeni ai urbei pe care o vizitează. Nu-i deranjează că orice şi-ar cumpăra costă triplu decât la ei acasă. Stau în circuitul turistic chiar dacă sunt suprataxaţi şi când merg la baie.
Cheltuielile suplimentare sunt dovada că excursia lor respectă viziunea şefilor din turism. Toţi fac poze în faţa aceloraşi clădiri, în aceleaşi muzee, exact aceeaşi moacă tâmpă zâmbind în faţa unui zid despre care au aflat în urmă cu câteva minute că este important. Unii sorb atât de atent cuvintele ghidului, încât povestesc acasă şi când s-a construit hotelul în care au dormit şi care este cifra de afaceri a complexului.
Să crezi că ai văzut un oraş pentru că te-a plimbat un autocar prin el o săptâmană, e cum ai zice că ai trăit o poveste de dragoste pentru că ai văzut ultima sută de episoade din Tânăr şi Neliniştit. Iar pentru fiecare poveste de dragoste trăită îşi cumpără magnete de frigider, pentru ei şi toţi cunoscuţii lor de acasă. Niciodată nu mi-am luat un souvenir oriunde am fost în lume, dacă am nevoie de o jucărie să-mi amintească de un oraş, înseamnă că oraşul ăla nu merită să stea în amintirile mele.
