HomeInterviuDoru Mărieş, preşedinte „Asociaţia 21 Decembrie“: „Nu cred că...

Doru Mărieş, preşedinte „Asociaţia 21 Decembrie“: „Nu cred că au dracii în Iad cazane pentru toate crimele lui Iliescu!“

După ce Doamna cu Coasa i-a făcut până acum cu ochiul de vreo câteva ori, revoluţionarului Doru Mărieş nu-i mai e frică de nimic. Cu atât mai puţin se teme să vorbească despre lucrurile la care a fost martor, cu sau fără voie, în zilele fierbinţi din decembrie ’89. Cum vede România astăzi, la 24 de ani de când a ieşit în stradă să trăiască liber sau să moară, vă spune el singur, în rândurile ce urmează.

Reporter: Priviţi ce se întâmplă în jur şi răspundeţi-mi sincer: a meritat să faceţi Revoluţia?

Doru Mărieș: Categoric, da! Fie şi din simplul motiv că România anului 2013 are o cu totul altă faţă, comparativ cu România din 1989. Şi, chiar dacă unii consideră că mentalitatea n-a evoluat în ultimul sfert de veac, eu susţin că totuşi contactul cu lumea civilizată a avut un efect considerabil asupra mentalităţii românilor, mai ales asupra celor născuţi după 1989.

Ce i-a lipsit Revoluţiei ca să reuşească?

Dar Revoluţia a reuşit! Cine poate nega că pe 22 decembrie 1989, la ora 12:08, acel milion de oameni din Bucureşti care a ieşit în stradă, precum şi sutele de mii de români din alte oraşe mari ale ţării, deci toţi aceşti oameni au reuşit să-l alunge pe Ceauşescu, să ocupe sediul puterii lui – Comitetul Central, sediile Partidului din teritoriu, sediile celor două mijloace de manipulare în masă – TVR şi Radioul? De la ora 12:08 la ora 18:30 a fost o „revoluţie de catifea“, răstimp în care în întreaga ţară nu s-a format nicio structură de partid. Până aici a fost revoluţia curată şi deci din acest punct de vedere pot spune că Revoluţia noastră a învins. Ce s-a întâmplat apoi, din seara zilei de 22 decembrie, diversiunea creată de gruparea kaghebistă Iliescu-Măgureanu-Brucan-Militaru a fost în mod clar o lovitură dată Revoluţiei.

Ştiu că aţi fost la un pas să-l împuşcaţi pe Ceauşescu. Cum de l-aţi ratat?

Dacă Mănescu şi Bobu nu erau nişte laşi şi nu-l implorau pe Ceauşescu să-i ia cu el, probabil că-i împuşcam pe toţi. Eu mai eram cu încă trei băieţi, eram înarmaţi cu toţii, am urcat în fugă scările spre terasa CC, sediul fiind pustiu, când ne-am trezit, între etajele 5 şi 6, cu două dintre gărzile lui Ceauşescu, care le cedaseră locurile în elicopter lui Mănescu şi Bobu. Ne-am luptat, ţin minte că pe un ofiţer l-am lovit cu arma, dar când am ajuns pe acoperiş elicopterul deja decolase.

Aţi fi tras în Ceauşeşti?

Fără niciun fel de reţinere! Oricare din cei din piaţă ar fi tras, vă spun, şi cu atât mai mult eram îndreptăţiţi să judecăm astfel noi, cei care pe 21 decembrie văzusem cum prietenii, colegii şi fraţii noştri fuseseră seceraţi de gloanţe, la Dalles şi Dunărea!

Dacă v-aţi întoarce în timp şi astăzi ar fi iar 21 decembrie 1989, aţi mai ieşi în stradă sau aţi privi evenimentele la televizor?

Nu ştiu ce-aş face dacă aş avea puterea să mă întorc în timp, dar ştiu că aş ieşi în stradă chiar acum, ca să merg la Kiev! Şi nu m-aş opri, ci aş merge până la Moscova, să-l arunc pe Lenin în cap şi de-acolo, cum au făcut manifestanţii ucraineni la Kiev!

Pe Lenin originalul…

Normal că pe original! Să-l văd odată scos din mausoleu şi aruncat la groapa de gunoi a istoriei, acolo unde îi e locul!

E blestemat poporul să fie minţit cu televizorul?

În 2013 avem avantajul că nu mai există o singură televiziune, ci sunt foarte multe posturi. Libertatea a creat deci şi diversitate, deci informaţiile nu mai pot fi luate dintr-o singură sursă. Eu i-aş sfătui pe români ca, atunci când se uită la televizor, să preia informaţiile transmise, dar să le pună exact pe dos. Şi pe urmă să vadă dacă nu cumva informaţiile sunt mai corecte pe dos decât cum sunt prezentate la televizor.

La ora actuală, aproape jumătate din români îl regretă pe Ceauşescu. A fost bun Ceauşescu sau ăştia de acum sunt răi?

Celor care-l regretă pe Ceauşescu eu li l-aş da înapoi: le-aş tăia curentul, le-aş da două ore de televizor, le-aş da apă caldă de două ori pe săptămână, frig în case cât încape şi galantarele din magazine goale… Şi dacă le mai trebuie Ceauşescu după o săptămână, atunci cu el să rămână!

Sloganul „Nu ne vindem ţara“ era strigat, acum 20 de ani, de pensionari. Astăzi, îl strigă hipsterii şi corporatiştii. Cum de s-a ajuns aici?

Sloganul ăsta n-a fost al pensionarilor, ei doar au fost instigaţi să-l strige, fiindcă, la momentul respectiv, chiar au crezut că vin străinii să le ia ţara de sub picioare. De fapt, gaşca de comunişti instalată după decembrie 89 s-a folosit de acest slogan nu ca să nu ne cumpere străinii ţara, ci ca s-o acapareze ei, gratis! Ei au zis: „A, vreţi privatizare? Păi o facem noi, adică luăm de la stat uzinele, fabricile, pământul şi ne punem noi proprietari pe ele, de ce să le dăm străinilor?“. Ce au făcut comuniştii în ’45, luând de la particulari la stat, au făcut neocomuniştii în ’89, când au luat de la stat ca să dea la particulari, adică să împartă între ei. Uitaţi-vă acum la economia României: totul e în mâinile lor şi ale urmaşilor lor.

În Marea Adunare Naţională erau, pe vremuri, câteva sute de deputaţi. Astăzi, în Parlament, sunt cam tot atâţia. Păi şi-atunci de ce am mai făcut Revoluţia?

E o diferenţă totuşi, să ştiţi: ăia din Marea Adunare Naţională erau adunaţi doar de câteva ori pe an, pe ăştia din Parlament trebuie să-i hrănim zilnic. Sigur, Parlamentul trebuie să existe, dar atunci când şeful SRI vine şi afirmă că peste 300 de parlamentari au mandate permanente de ascultare a telefonului, pe motive legate de siguranţa naţională deja e un lucru grav. Pentru că nu le sunt ascultate telefoanele de florile mărului, e clar că există indicii clare că indivizii respectivi subminează economia naţională. Cum să ne mai mirăm că parlamentarii vor să dea amnistie pentru hoţi, când jumătate din ei sunt penali?

Ce-i uraţi lui Ion Iliescu de Crăciun şi Anul Nou?

Ce să-i urez? La cât mai mulţi ani! Din punctul meu de vedere, îi urez să trăiască şi 120 de ani! Sigur, cât o prinde la Jilava, 20, 30! Deci acum fără nicio glumă îţi spun: nu-i doresc decât sănătate, spre a-şi ispăşi păcatele aici, pe pământ, la locul faptei. Că dacă se duce pe lumea cealaltă cu o mie de crime la activ nu cred că au dracii suficiente cazane de smoală pentru toate crimele lui Iliescu!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare