AcasăTechNici ultima tehnologie a Politehnicii nu a prezis cutremurul...

Nici ultima tehnologie a Politehnicii nu a prezis cutremurul din PSD

Universitatea Politehnică din Bucureşti împreună cu o companie israeliană testează un sistem care poate prezice cutremurele cu cel puţin patru ore înainte ca acestea să se întâmple, afirmă Mihnea Costoiu, rectorul instituţiei de învăţământ superior.
Cu toate acestea, universitatea lui Mihnea Costoiu și a Ecaterinei Andronescu nu a putut prezice cutremurul din interiorul PSD.
"Proiectul presupune un parteneriat între compania Ionoterra şi Universitatea Politehnica din Bucureşti şi presupune studiul ionosferei pe un algoritm de calcul astfel încât să putem depista cutremurele cu minimum patru ore. Deşi colegii noştri vorbesc de mai mult de patru ore – de opt ore, de 12 ore – eu spun patru ore pentru că, după calculele noastre, varianta cea mai bună sau cu predicţia cea mai mare este de patru ore în acest moment. Până în această perioadă noi am validat datele, universitatea a validat datele şi continuăm să validăm datele. Suntem în perioada de validare şi de testare a sistemului. Este vorba despre date colectate după studierea Turciei şi, respectiv, a Greciei. Au fost anul trecut (colectate) aceste date. Testările s-au făcut în Turcia şi Grecia", a declarat Costoiu pentru AGERPRES.

Potrivit acestuia, anul viitor vor fi instalate sisteme de supraveghere pe aproximativ 2000 de km în România cu epicentru în zona Vrancea.

"Pentru anul 2020, tocmai pentru a fi credibili şi a nu veni cu date estimative, vom avea sistemul de supraveghere, de verificare-testare pentru România pentru circa 2000 de km cu zona Vrancea ca epicentru. Zona Vrancea ca zonă care va fi urmărită în mod clar. Se vor instala toate echipamentele şi după jumătatea anului 2020 vom furniza date autorităţilor române. Nu vor fi date furnizate publicului pentru că noi nu suntem pregătiţi, sunt date tehnice, sunt date ştiinţifice. Nu ne substituim autorităţilor publice. Vom da autorităţilor publice datele astfel încât să putem face dovada faptului că sistemul şi tehnologia funcţionează", a explicat rectorul.

În opinia sa, este necesară o strategie de răspsuns în noile condiţii, în care s-ar şti că va avea loc un cutremur cu patru ore înainte să se producă.

"Vom lucra în perioada următoare cu aceste informaţii urmând tot în perioada următoare să sprijinim autorităţile statului pentru un răspuns în caz de cutremur. Pentru că astăzi statul român are o strategie de răspuns pentru un cutremur la momentul producerii acestuia, dar nu are un răspuns pentru noua situaţie, pentru noua paradigmă în care ştim că se va produce cutremurul şi ce trebuie să facem în aceste condiţii. O strategie nouă pentru că există o nouă tehnologie. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Armata, Serviciile de Informaţii au un răspuns. (…) Ce se poate face în patru ore? Colegii noştri din companie spun opt ore sau 12 ore. Noi am făcut calcule şi am văzut că patru ore este varianta cu rezultatele cele mai bune. Ce facem în patru ore? Putem să oprim reactorul de la Cernavodă, putem goli barajele, vorbim de spitale, de şcoli, de oameni care sunt pe masa de operaţie, vorbim de o serie întreagă de lucruri. Ce înseamnă patru ore ? Toţi oamenii pe străzi, străzile blocate, metroul blocat. Patru ore pare un timp foarte îndelungat însă nu este nici pe departe atât de îndelungat", a mai arătat reprezentantul UPB.

Laurenţiu Muşoiu
Laurenţiu Muşoiu
Senior Editor

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare