AcasăVedeteB.O.R la B.O.R își scoate ochii?

B.O.R la B.O.R își scoate ochii?

Oarece patrafire de țară, nemulțumite de taxele de protecție pe care, vezi Doamne, ar trebui să le achite periodic către Episcopii, s-au spovedit prin redacție și ne-au șoptit că, din acest an, daniile către șmecherii, pardon, șefii clerului, ar urma să fie indexate. Oameni cu frica lui Dumnezeu, evident că noi nu credem zvonurile, dar trebuie să le băgăm în seamă. Ce te faci, zic halatele negre, popă fiind, dacă nu descânți consistent ochii dracului și nu-i trimiți în teanc la județ? Ești schimbat la pauză și treci în penitență pe banca de rezerve, până strângi la jambiere și șort suficient argument pentru a-ți recupera postul de titular în parohie. Căci, vorba Vincențiului, ex-Ploieșteanul, acum Ialomițeanul, nu există, bre, comunitate săracă, există doar manager nepriceput al comunității cotizante. Acum, între noi fie vorba, cică baștanii locali ai BOR ar fi invidioși pe salariul de boss al PeFe-ului Daniel, undeva pe la 140 de milioane de lei vechi, și-ar încerca să ma reducă din diferențe pe seama plebei cu reverendă, faultând bugetele subalternilor în ierarhia B:O:R. Azi, mâine, cât mai e românul Ponta la butoane, că a venit protestantul ăsta de Iohannis, domne, și-n 10 ani ne trezim că ne joacă enoriașii în altă ligă!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare