Pelerinajele la moaştele Sf Parascheva, ocrotitoarea Iaşilor şi Sf Dimitrie, ocrotitorul Bucureştiului, au atras, după cum bine ştiţi, mulţimi de sute de mii de fani ai trupei BOR şi multe dintre pupările de moaşte s-au desfăşurat cu casa închisă, întrucât biletele s-au epuizat aproape instantaneu, babe din toată ţara înghesuindu-se să prindă un loc cât mai aproape de scenă. PF Daniel este foarte încântat că, faţă de anul trecut, concertele sale bisericeşti, cu coruri fastuoase de popi şi efecte speciale de lumânări şi fum de tămâie, au strâns un număr aproape dublu de credincioşi şi implicit au adus venituri uriaşe, dar nu vrea să se mulţumească doar cu atât. “Întotdeauna există loc de mai mult. Cineva, o mare personalitate, bănuiesc că un om al Bisericii, fiindcă ăştia ştiu cel mai bine, spunea că la fiecare secundă, pe Terra se naşte un fraier. Aşa o fi per ansamblu, pe toată planeta, dar noi băgăm mâna-n foc că-n România la fiecare secundă se nasc cel puţin zece fraieri, dintre care nouă vin să pupe moaşte, ceea ce e un target foarte bun, să recunoaştem”, a precizat o sursă din cadrul Patriarhiei. Aceeaşi sursă ne-a dezvăluit că, încurajaţi de marele succes avut la Iaşi şi Bucureşti, mai-marii BOR intenţionează acum să lanseze un turneu de pupat moaşte prin toată ţara. “La pelerinaje n-au venit decât cel mult un milion de oameni. Unde sunt restul de 18 milioane de români ortodocşi? La ei ne-am gândit când am iniţiat acest turneu. La oamenii care ar vrea şi ei să pupe măcar un oscior sfinţit, dar nu pot să meargă până la Iaşi sau Bucureşti, că-i scump biletul de tren. Aşa că venim noi la ei, cu tot cu moaşte, şi banii pe care i-ar fi dat la CFR îi dau la BOR, nu-i corect? Adică de ce să fie Sfânta Paraschiva doar ocrotitoarea Iaşilor? Pe ăia din Paşcani, Văşcăuţi şi Corocăieşti cine-i ocroteşte?”.
Citește și O Mineriadă de catifea la Patriarhie
Ca să nu existe incidente şi să nu-i vină cuiva ideea să fugă cu moaştele, BOR intenţionează chiar să le asigure: “Aţi văzut ce s-a întâmplat în Grecia, cu acei călugări români prinşi pe când fugeau cu mâna Sfântului Haralambie. Oamenii erau dornici să creeze şi ei un start-up cu moaşte, că de, dacă n-ai nişte moaşte prin mănăstire, nu te vizitează nici naiba, Doamne iartă-mă, dar nu aşa se face! Noi nu vrem să păţim la fel, aşa că o să asigurăm moaştele, dacă-i trece vreunui pelerin prin cap să fugă cu rotula Sfintei Parascheva? Adică dacă se fac asigurări de viaţă, de ce să nu se facă şi asigurări de moarte?”.
Citește și PF Daniel s-a mărturisit: ”Renunț la Patriarhie, m-apuc de zootehnie!”